Fanii constănţeni ai regretatului megastar Michael Jackson sunt aşteptaţi, vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se va desfăşura premiera spectacolului „Men in The Mirror - tribute to Michael, The King of Pop Music”. Coordonatorul proiectului este directorul Radio Neptun, Gigi Căpăţînă-Doinaru, iar ideea organizării acestui eveniment, care va începe de la ora 19.00, aparţine tinerilor care s-au constituit în band-ul Men in The Mirror: Marian Mihăilă - tobe, Alexandru-Eduard Dascălu - chitară ritmică, Vlad Vîlcea - chitară solo, Şerban-Ionuţ Georgescu - bas, Adrian Mateescu- clape, Bogdan Ioan - voce şi Eugen Brudaru, Georgiana Şocarici, Raluca Ţifrea - backing vocals.
Tinerii sunt admiratori devotaţi a tot ceea ce a însemnat regele muzicii pop, iar trupa a luat fiinţă în urma întâlnirii neaşteptate dintre componenţii amintiţi şi... „Michael Jackson”, interpretat de Ioan Bogdan (Bobo). Pentru că întâlnirea s-a produs chiar pe scena Casei de Cultură, s-a decis ca spectacolul actual să se desfăşoare neapărat în acelaşi loc, bineînţeles, cu sprijinul şi înţelegerea directorului instituţiei, Gheorghe Ungureanu.
Pentru că nu se poate imagina un concert „Michael” fără dans, au fost contactaţi şi membrii trupei Shadows. Sorin Sava, coregraful trupei, a reacţionat cu entuziasm şi astfel au început repetiţiile... dure, obositoare, creative. Mai lipseau doar sunetul şi luminile necesare proiectului, astfel că firma Ara Sound a fost formula aleasă ca soluţie pentru un show de excepţie.