Michael Douglas mai are doar o zi de chimioterapie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Michael Douglas mai are doar o zi de chimioterapie

Monden 08 Octombrie 2010 / 00:00 784 accesări

Actorul american Michael Douglas, diagnosticat în luna august cu cancer la gât, se află foarte aproape de încheierea tratamentului împotriva acestei boli, ce constă în şedinţe de radioterapie şi de chimioterapie, efectuate pe parcursul a opt săptămâni. Michael Douglas mai are de făcut o singură şedinţă de terapie în această săptămână. Îndrăgitul actor va avea nevoie, în opinia medicilor, de alte şase săptămâni pentru a se însănătoşi. După ultima şedinţă de terapie din această săptămână, Michael Douglas va fi supus cu regularitate unor controale medicale.

Deşi pacienţii care recurg la şedinţe de radioterapie şi de chimioterapie întâmpină adeseori dificultăţi de masticaţie şi înghiţire, mâncând din această cauză foarte puţin, Michael Douglas a fost foarte hotărât şi a refuzat să fie hrănit artificial printr-un tub din plastic şi nu a avut nevoie să i se monteze unul. Efectele şedinţelor de radioterapie şi chimioterapie sunt deja vizibile pe chipul actorului, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Michael Douglas să apară în public şi să vorbească adeseori despre boala sa. În luna septembrie, Michael Douglas a pozat pe covorul roşu întins în faţa Teatrului Ziefeld din New York, unde a mers pentru a asista la premiera celui mai recent film în care a jucat, „Wall Street: Money Never Sleeps / Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule”, iar la începutul acestei săptămâni, actorul a fost fotografiat la New York în timp ce o conducea la şcoală pe fiica sa Carys, în vârstă de şapte ani.

Michael Douglas este fiul actorului Kirk Douglas şi al Dianei Dill şi este căsătorit cu actriţa galeză Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii, Dylan, de zece ani, şi Carys, de şapte ani. Din prima sa căsătorie, Michael Douglas mai are un fiu pe nume Cameron, în prezent în închisoare.

Taguri articol


12