Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009, a fost artistul care a vândut, de departe, cele mai multe discuri în SUA, anul trecut - peste 8 milioane -, potrivit unui clasament publicat de compania Nielsen, specializată în măsurarea vânzărilor şi a audienţelor. Michael Jackson a vândut 8,286 milioane de albume în 2009, devansând-o pe tânăra cântăreaţă de country-pop Taylor Swift (4,643 milioane de albume), trupa The Beatles (3,282 milioane de albume), cântăreaţa scoţiană Susan Boyle (3,104 milioane de albume) şi cântăreaţa pop-dance Lady Gaga (2,813 milioane de albume).
Cel mai bine vândut dintre albumele lui Michael Jackson, compilaţia ”Number Ones”, lansată în 2003, a ocupat însă abia a treia poziţie (2,355 milioane de exemplare) în clasamentul celor mai bine vândute albume ale anului 2009 în SUA, fiind devansat de cel de-al doilea album al tinerei Taylor Swift, intitulat ”Fearless”, lansat în noiembrie 2008 şi vândut în 3,217 milioane de copii şi de discul de debut al scoţienei Susan Boyle (”I Dreamed A Dream”), lansat cu o lună înainte de sfârşitul anului 2009 şi vândut în 3,104 milioane de copii. Taylor Swift a fost, totodată, artista cel mai intens mediatizată în 2009, piesele sale fiind difuzate la radio, televiziune şi pe internet, două dintre piesele de pe albumul ei fiind cântecele cel mai des ascultate de către americani. Piesele cu cel mai mare număr de descărcări de pe internet în 2009 au fost două titluri ale formaţiei Black Eyed Peas – ”Boom Boom Pow” şi ”I Gotta Feeling” - extrase de pe cel mai recent album al trupei, lansat în iunie 2009. Artista cu cel mai mare număr de piese descărcate de pe internet a fost Lady Gaga.
Compania Nielsen a declarat că vânzările de discuri, videoclipuri şi piese digitale au atins 1,545 miliarde în 2009, înregistrând o creştere cu 2,1% faţă de anul precedent. Însă, numărul albumelor vândute pe suport CD şi vinil a scăzut cu 8,5%, ajungând la 489,8 milioane de unităţi. În deceniul 2000 - 2009, artistul care a vândut cele mai multe albume în SUA a fost rapperul Eminem (32,241 milioane de copii). Albumul cel mai bine vândut a fost compilaţia ”1” a trupei The Beatles (11,564 milioane de copii), iar cântecul cel mai ascultat la posturile de radio americane a fost ”How You Remind Me”, al trupei rock Nickelback.