O serie de prieteni ai megastarului american au dat publicităţii o informaţie înfiorătoare. S-ar părea că Michael Jackson avea mereu la el un bilet de sinucidere, pentru că încerca să se sinucidă de ani de zile, luînd supradoze. ”Ne mirăm că a ajuns la vîrsta de 50 de ani”, a declarat un prieten al lui Michael Jackson, pentru ”Daily Star”. Potrivit acestei publicaţii, oameni apropiaţi cîntăreţului cred că acesta nu a mai putut face faţă problemelor financiare şi căuta, prin sinucidere, o cale de ieşire. ”Michael vorbea mereu despre faptul că va muri tînăr. Scria bilete de sinucidere şi apoi le rupea, iar unul îl ţinea în buzunar şi îl citea des. Vroia ca toată lumea să ştie cît de trist a fost”, mai spun apropiaţi ai megastarului. Un alt prieten al regelui muziici pop susţine că acesta voia să îşi pună capăt vieţii încă din anii \'90, cînd s-a simţit umilit din cauza acuzelor că ar fi abuzat un copil.
Ancheta privind moartea subită a starului este departe însă de a ajunge la conluziii. Institutul Medico-Legal din Los Angeles i-a cerut medicului dermatolog Arnold Klein să ofere dosare medicale suplimentare din cabinetul său din Beverly Hills. Cererea a fost făcută în timp ce ancheta se concentrează pe rolul pe care l-au jucat medicamentele în decesul vedetei, care a avut loc pe 25 iulie. Potrivit unei declaraţii date de doctorul Klein postului CNN, acesta ştia că Michael Jackson folosea Dipirivan, un sedativ puternic folosit pentru anestezie, dar că el nu i l-a prescris niciodată. Cauzele morţii lui Michael Jackson sînt încă necunoscute, dar numeroşi prieteni şi apropiaţi ai cîntăreţului au menţionat consumul de medicamente ca o posibilă cauză a decesului. Tito, unul dintre fraţii megastarului, a declarat cotidianului britanic ”Daily Mirror” că membrii familiei discutaseră cu Michael Jackson despre problema presupusei sale dependenţe de medicamente, nu cu mult timp înaintea decesului. ”Michael a făcut totul pentru ca noi să nu ştim nimic despre consumul său de medicamente. A trebuit să acţionăm! Eu, surorile mele, Janet, Rebbie, La Toya şi fraţii mei, Jackie şi Randy, am apărut în casa sa şi a fost cel puţin surprins să ne vadă. Am mers într-una din camere şi am discutat cu el. Cîţiva dintre noi plîngeau. L-am întrebat insistent dacă este adevărat ceea ce am aflat despre consumul de medicamente. A negat mereu”, a explicat Tito.
În aceste zile au apărut detalii despre hainele cu care a fost îmbrăcat Michael. Printre hainele alese de La Toya Jackson se numără două mănuşi negre, pantaloni negri cu mărgele de aceeaşi culoare, o jachetă albă brodată cu perle şi cu heruvimi imprimaţi în relief şi o curea de aur supradimensionată. În plus, în sicriu a fost pusă şi o mănuşă albă.
Negocieri pentru organizarea unui concert omagial
Randy Phillips, promoterul concertelor londoneze ale lui Michael Jackson, a declarat că negociază cu familia megastarului şi cu alte vedete organizarea unui mare spectacol aniversar, pe data de 29 august, cînd regele muzicii pop ar fi împlinit 51 de ani. Pe scenă ar putea urca, la acest eveniment, fraţii megastarului, dar şi Janet Jackson. Randy Phillips a precizat că negociază cu Kenny Ortega, realizatorul filmului ”High School Musical”, care a lucrat, de asemenea, la punerea în scenă a concertelor lui Michael Jackson.