Cîntăreţul american repetă în secret, la Los Angeles, alături de o echipă de coregrafi de top, o nouă mişcare de dans, care să rivalizeze cu cele din filmul “Moonwalk” şi să fie folosită în viitoarele apariţii. Noua mişcare de dans ar urma să fie prezentată, în premieră, cu prilejul concertelor de pe arena O2 din Londra, ce vor începe în iulie. Michael Jackson a închiriat, pentru repetiţii, o sală din apropierea aeroportului Burbank, unde transpiră alături de zece dansatori pentru a pune la punct, împreună, 22 de momente coregrafice diferite. Starul american şi-a ales personal partenerii de dans după un casting la care au participat peste 700 de persoane.
La concertele ce vor marca revenirea şi, în acelaşi timp, retragerea lui Michael Jackson sînt aşteptaţi, în total, un milion de fani. Datorită cererii mari de bilete, organizatorii au extins la 50 numărul de concerte, astfel că spectacolele de adio ale fostului rege al muzicii pop se vor întinde pînă pe 24 februarie 2010. Michael Jackson ar putea peste 50 de milioane de dolari pentru cele 50 de concerte. Biletele s-au vîndut cu un preţ mediu de 115 dolari, iar capacitatea totală va fi de 15.000 de locuri pentru fiecare spectacol, ceea ce înseamnă că volumul încasărilor din tichete va fi de peste 90 de milioane de dolari. Pachetele Premium şi VIP şi piaţa secundară ar putea duce încasările pînă la peste 100 de milioane de dolari. Vînzările promoţionale şi merchandising-ul ar putea aduce încă 15 milioane de dolari. Calculul a fost făcut astfel încît Michael Jackson să beneficieze de un procent din veniturile din bilete, iar experţii Billboard au ajuns la concluzia că artistul american va primi aproximativ 50 de milioane de dolari numai din vînzările de bilete, deşi producătorii şi promotorii de la AEG Live nu au confirmat această informaţie. Compania producătoare estimează că factura pentru cheltuielile de producţie va fi de 20 de milioane de dolari.