Turneul mondial „Because We Can“, susţinut de trupa americană Bon Jovi în acest an, ocupă primul loc în topul celor mai profitabile serii de concerte din 2013, cu încasări de peste 205 milioane de dolari, a anunţat revista ”Billboard”. În cadrul acestui turneu, care se va încheia ...
Familia actorului american Paul Wallker şi cea a prietenului său Roger Rodas se pregătesc de funeralii, iar concluziile anchetei asupra accidentului care le-a curmat vieţile par să nu mai vină odată. Dat fiind interesul mare al admiratorilor actorului şi al presei de peste Ocean, detectivul care conduce ...
Trupa The Beatles şi alţi şase artişti, printre care grupul pop american Isley Brothers şi cântăreţul creol Clifton Chenier, vor primi un premiu Grammy onorific pentru întreaga carieră, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului. Trofeele vor fi înmânate în timpul săptămânii care precede cea de-a ...
Sora cea mare a regretatului cântăreţ Michael Jackson, La Toya Jackson, s-a căsătorit. Cântăreaţa şi actriţa în vârstă de 57 de ani s-a căsătorit cu Jeffre Phillips, care îi este prieten apropiat de mai mulţi ani, dar şi partener de business, în cadrul unei ceremonii la Los Angeles. La eveniment au ...
Mama cântăreţului Michael Jackson a depus o cerere în justiţie în care solicită ca promotorul muzical AEG, absolvit în luna octombrie de orice responsabilitate pentru moartea fiului ei, să fie rejudecat. În cererea depusă la Curtea Superioară din Los Angeles, Katherine Jackson, de 83 de ani, afirmă că ...
O pereche de mocasini purtată de Michael Jackson în concerte, evaluată la 50.000 de dolari, va fi scoasă la vânzare la licitaţia Rock & Roll Winter, care va fi organizată de casa Knaisz Auctions, pe 7 decembrie. Pantofii sunt de culoare neagră şi poartă semnătura regelui muzicii pop. La aceeaşi licitaţie ...
Un dublu eveniment editorial, emoţionant şi original în acelaşi timp, i-a adus în faţa constănţenilor pasionaţi de lectură, la librăria Diverta din City Park Mall, pe Ioan Criciu şi fiica sa, Mădălina-Camelia Criciu Manolescu, împreună cu cărţile lor: „Când zarzării înfloresc...” ...
“Blurred Lines”, piesa de mare succes a verii, îi aduce tot felul de neplăceri lui Robin Thicke, dat în judecată de moştenitorii lui Marvin Gaye, care susţin că piesa sa este o continuare ilegală a cântecului „Got to Give It Up”. Copiii lui Marvin Gaye susţin că au consultat mai ...
Quincy Jones a intentat vineri, la Tribunalul din Los Angeles, un proces administratorilor averii lui Michael Jackson, cerând suma de 10 milioane de dolari drept compensaţie pentru drepturile de autor neîncasate din producţiile muzicale postume ale cântăreţului. Producătorul şi compozitorul american, în ...
Michael Jackson şi-a recâştigat titlul de cea mai bogată vedetă care nu mai este în viaţă, depăşindu-i pe Elvis Presley şi pe creatorul de benzi desenate Charles Schulz, au anunţat, miercuri, editorii revistei ”Forbes”. După ce anul trecut a fost împins pe locul al doilea de buna lui ...
Familia Jackson nu va obţine cele câteva sute de milioane de dolari pe care le solicitase de la compania AEG, pe care o acuzase de neglijenţă, dar care a fost absolvită de un juriu californian de orice responsabilitate pentru moartea cântăreţului Michael Jackson, decedat în 2009. După trei zile de ...
1 octombrie 1855 - A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. 1875 - Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. (n. 1 martie 1837 - d. 31 decembrie 1889) 1899 - A încetat ...
De joi seară, juriul care trebuie să decidă dacă organizatorul de concerte AEG datorează mai multe sute de milioane de dolari familiei lui Michael Jackson pentru moartea cântăreţului şi-a început deliberările, la Los Angeles. Cei şase bărbaţi şi cele şase femei din juriu s-au retras să delibereze ...
Regretata Lady Di ocupă primul loc într-un top al vedetelor decedate pe care americanii şi-ar dori să le readucă la viaţă, potrivit unui sondaj despre mortalitate. Potrivit acestui sondaj, realizat de revista „Vanity Fair” în colaborare cu emisiunea „60 Minutes“, cei mai mulţi dintre ...
29 august 1619 - S-a născut omul politic francez Jean Baptiste Colbert; datorită politicii fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei, astfel încât, graţie lui, regele Ludovic al XIV-lea a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi (m. 6 septembrie 1683). 1862 - S-a născut ...
Firma care administrează averea regretatului Michael Jackson are datorii la fiscul american de 702 milioane de dolari, a anunţat agenţia de administrare fiscală din SUA, care acuză societatea că a subevaluat, cu mai multe sute de milioane de dolari, anumite bunuri ale starului. Astfel, sumele determinate ca taxe ...