Este oficial! Interpretul brazilian care a devenit cunoscut pretutindeni în lume datorită hit-ului „Ai se eu te pego”, Michel Telo, va veni în luna august, la Mamaia, pentru a susţine un concert în staţiunea Mamaia. Cântăreţul a bătut palma cu organizatorii români, după şase luni de negocieri, acceptând să facă show în Princess Summer Club.
Iniţial, s-a zvonit că Michel Telo va cânta în România în această lună, la Romanian Music Awards, eveniment care se va desfăşura, mâine, la Craiova. Negocierile nu s-au finalizat, însă, în acest sens. SBA Production&Events, agenţie care i-a adus în România şi pe Mohombi, Jeremiah şi DJ Antoine, a ajuns la o înţelegere cu staff-ul cântăreţului. Una dintre condiţiile impuse de artist organizatorilor a fost aceea de a veni însoţit de un cunoscut DJ brazilian, care se va ocupa de muzică la after-party. Telo ar urma să sosească la Constanţa cu o cursă aeriană din Ljubljana, Slovenia, la jumătatea lunii august.