Liderul PSD Adrian Năstase scrie cu ironie, pe blogul său, despre un scenariu în care actorul italian Michele Placido, interpretul comisarului Cattani, a fost desemnat de Traian Băsescu să lupte cu infracţionalitatea şi corupţia, urmând a-i înlocui pe Kovesi sau pe Morar: “Placido a fost anunţat, pe anumite medii, că îi va înlocui în funcţie pe mai mulţi luptători cu fenomenul infracţional al actualului sistem. Printre aceştia, îi amintesc doar pe Daniel Morar, Laura Codruţa Kovesi, dar şi pe înscăunatul domn Blejnar. Se anunţă, deci, o raportare mai mare de infracţiuni demascate la hectarul de cetăţeni români”. El ironizează şi refuzurile preşedintelui de vineri de a comenta subiecte publice, pe motiv că nu le cunoaşte: “Întrebat dacă doreşte să confirme toate aceste informaţii, Traian Băsescu a ridicat din umeri şi a declarat că tot ce ştie despre aceste subiect a aflat din presă. Adică nimic. La fel şi în cazul altor subiecte importante pentru ţară, cum ar fi impozitarea pensiilor, unele stenograme sau scăderea TVA. Chestionat, de asemenea, asupra vizitei sale în România, Michele Placido nu a dorit să confirme acest scenariu, dar a subliniat că este extrem de mulţumit că se află în România, această Nouă Sicilie a Europei”.