A venit vara. Elena Udrea încalecă pe un cal alb şi pocneşte din călcîie. Bidiviul, intitulat simbolic Turism, are cu zece la sută mai mică putere decît anul trecut. Economia pare frîntă de la mijloc, măsurile guvernamentale mai degrabă stimulează criza decît o combat. Băncile devin cel mai serios creditor al statului, cu 8 miliarde de euro, oferite pe dobînzi grase de la începutul anului. Asta sufocă în mare măsură creditarea persoanelor fizice. Aici este cauza, nu în sforăitoarele discursuri politice ale preşedintelui şi primului ministru, care văd un complot internaţional iudeo-masonic în nivelul dobînzilor de pe piaţa românească. Dobînda bancară este oglinda siguranţei şi performanţei unei economii. Cu o economie nesigură şi neperformantă, România nu poate pretinde scăderea la ordin politic a dobînzilor. Asta nu mai este economie de piaţă, ci o mentalitate comunistă. Dar, pe lîngă aceste probleme zilnice cu plata salariilor, cu şomajul, cu hăituirea IMM-urilor şi implicit, a angajaţilor acestora, apar mici diversiuni politice estivale. Care fac deliciul televiziunilor şi al comentariilor din presa scrisă.

Prima este legată de numele lui Sorin Oprescu. Menţionat pînă la paroxism drept un posibil candidat la preşedinţie, doctorul de Bucureşti a tot fost nevoit să dezmintă că va renunţa la fotoliul de primar general. Am intrat în luna iulie, mai sînt doar cinci luni pînă la alegerile prezidenţiale. Şi minţile scornitoare de scenarii încep să producă, gratuit sau nu, tot felul de variante. Oprescu e în mintea tuturor celor care vor să mizeze pe o variantă anti-Băsescu. Şanse are, la Bucureşti beneficiază de o bună notorietate. Iar pe sticla televizorului a performat întotdeauna. Doctorul e suficient de relaxat şi dezinvolt pentru orice confruntare cu actualul preşedinte. A operat el chiar şi pacienţi mai dificili decît Traian Băsescu... Intră sau nu în cursă Oprescu? Îşi va păstra adversitatea faţă de Geoană şi prietenia cu Antonescu? Ce este adevăr şi ce este minciună în povestea cu stimularea candidaturii primarului general de Bucureşti chiar din partea lui... Băsescu? Pare o diversiune, dar, întotdeauna, calculele politice de campanie includ o serie de necunoscute. Cert este că se vorbeşte mult de Sorin Oprescu zilele acestea. Dar fără un partid în spate, presupusa participare victorioasă ar fi şi mai dificilă.

Altă mică diversiune estivală îl priveşte pe Mircea Geoană. Că are un scor relativ mic (24 la sută), că s-ar retrage să intre în cursă Adrian Năstase, că îl trage în jos guvernarea cu PD-L şi alianţa cu Băsescu.

Nici Crin Antonescu nu este ferit de tot soiul de scenarii, unul dintre ele vorbind tot despre o posibilă retragere, urmat de sprijin PNL pentru independentul... (cine altul?) Oprescu.

Cineva mizează pe diversiuni în PSD şi PNL, doar-doar o crea pe acolo ceva demobilizare sau chiar tensiuni interne.

Toate aceste poveşti par scornite de aceeaşi minte, obsedată de ideea surprizei totale, cum s-a întîmplat în 2004, cu rocada Stolojan-Băsescu. Însă toate cele peste 10 sondaje de opinie din ultimele 2-3 luni arată ceva foarte clar: preşedintele scade serios în opţiunea de vot. Iar ţinerea în braţe a unui personaj precum Ridzi nu-i face nici pe (mai) departe bine.

Geoană creşte încet. Antonescu are un scor constant de peste 15 la sută. Amândoi sînt candidaţi valabili pentru turul doi, cu şanse reale de cîştig. Dacă în joc intră şi Vadim Tudor, iar UDMR adună 5-6 procente, perspectiva schimbării la Cotroceni devine una perfect reală. Însă Traian Băsescu nu renunţă aşa uşor. Chiar dacă scade şi are un bilanţ dezastruos după cinci ani, adună încă o treime din electorat. Are pîrghiile şi butoanele puterii în mînă. Jocurile acestea de glezne pentru destabilizarea contracandidaţilor cu şanse reale demonstrează însă o oarecare panică în tabăra favoritului. Miza este foarte mare şi va urma probabil o toamnă politică extrem de tensionată. Chiar urîtă, cu lovituri dure sub centură. Singura ce nu va ierta este criza economică. Pe cine va înghiţi balaurul recesiunii?