Prevederile legale privind obţinerea autorizaţiei de mediu s-au modificat în urmă cu aproximativ doi ani, permiţînd micilor agenţi economici să-şi desfăşoare activitatea fără acest document. „Legiuitorul a considerat că sînt operatori economici care nu au nevoie de avizul de mediu. Acest lucru depinde de mărimea societăţii şi de activitatea pe care o desfăşoară. De exemplu, o cîrciumă cu 80 de locuri poate să nu aibă nevoie de aviz, spre deosebire de una cu 120 de locuri”, a declarat comisarul şef din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa - Garda Naţională de Mediu (GNM), Vasile Petro. Înainte de modificarea legislaţiei, fiecare agent care solicita autorizaţia de mediu era pus la curent cu prevederile legale din acest domeniu. Pentru că nu mai sînt aceleaşi proceduri pentru toţi, în prezent mulţi dintre micii operatori economici nu ştiu ce obligaţii au referitor la protejarea mediului. Acesta este principalul motiv pentru care problemele de mediu s-au mutat în sectorul micilor întreprinzători. „În mod normal, fiecare operator ar trebui să vină la noi pentru a fi informat cu privire la actele normative pe care trebuie să le respecte. Dar, avînd în vedere că nu mai au nevoie de avizul de mediu, nu mai fac acest lucru. Sistemul legislativ actual ne obligă să ne concentrăm asupra unui singur grup de operatori şi nu mai avem timp să ne ocupăm şi de ceilalţi. Ne bazăm mai mult pe reclamaţii de la cetăţeni pentru a ne ajuta să depistăm societăţile care încalcă legea. Din punctul meu de vedere este corect ca toţi operatorii economici să aibă certificat de mediu, pentru că toţi poluează”, a afirmat comisarul şef Petro.