În fiecare an, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă credite pentru dezvoltararea afacerilor din fondurile pentru şomaj. Cu toate acestea, majoritatea românilor preferă să folosească propriile resurse financiare în loc să apeleze la creditele bancare. Solicitanţii consideră că principalul obstacol este birocraţia din sistemul bancar românesc. Reprezentanţii AJOFM apreciază că deşi anul trecut, Constanţa a fost în topul judeţelor care au beneficiat de sume consistente pe segmentul de microcreditare, doar două proiecte au fost depuse, dar şi acestea au fost respinse.
Potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), dezvoltarea economică din ultimii ani a dus la conturarea unui mediu de afaceri stabil şi permisiv. Pe lîngă creşterea semnificativă a numărului firmelor înscrise la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, s-au majorat şi valoarea creditelor acordate pe piaţa de capital. Aderarea României la Uniunea Europeană se apropie cu paşi repezi, însă, în accepţiunea generală, micii întreprinzători sînt în continuare ocoliţi de majoritatea instituţiilor financiare româneşti. Există însă oportunitatea accesării banilor de la stat, prin intermediul fondurilor aprobate de ANOFM, din fondul asigurărilor de şomaj, pentru înfiinţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), unităţilor cooperatiste şi asociaţiilor familiale. Creditele se acordă pe baza unor proiecte de fezabilitate, proporţional locurilor de muncă ce vor fi create. Perioada de graţie nu poate depăşi un an, în vreme ce dobînda este situată la jumătate din valoarea de piaţă practicată de Banca Naţională a României. Pentru a intra în posesia creditului care să-i pună afacerea pe picioare, solicitantul trebuie să întocmească un plan riguros pe segmentele producţie, servicii şi turism, dar îşi asumă obligaţia să angajeze pînă la cel mult 249 de persoane. Mai mult decît atît, solicitantul, indiferent dacă este student, şomer sau doar o persoană care doreşte să intre în lumea afacerilor, este nevoit să angajeze şomeri pe cel puţin jumătate din locurile de muncă nou create, însă legea merge mai departe şi spune că salariaţii trebuie menţinuţi în activitate pe o perioadă de cinci ani.
În loc de credit bancar
După finalizarea acestei etape, solicitanţii sînt nevoiţi să treacă prin emoţiile studierii proiectului de către instituţia bancară desemnată de stat. În pofida faptului că accesul la împrumuturile pentru IMM-uri se face mult mai uşor ca înainte, mai ales că băncile oferă credite tuturor categoriilor de întreprinzători, majoritatea românilor susţin că au fost refuzaţi de instituţiile financiare. Principalul motiv a fost reprezentat de impunerea unor garanţii pe împrumuturi, în special pe terenuri şi proprietăţi imobiliare, însă mulţi solicitanţi au fost refuzaţi din cauza valorii prea mici a sumei solicitate. Întreprinzătorii se plîng că deşi încearcă să pună pe picioare o afacere de succes, trebuie să se lupte cu lipsa de capital, dar şi cu birocraţia şi corupţia din sistem. În aceste situaţii, cei care vor să devină patroni preferă să folosească resurse proprii pentru dezvoltarea afacerilor, în locul creditelor bancare. Reprezentanţii AJOFM apreciază că deşi anul trecut, Constanţa a fost în topul judeţelor care au beneficiat de sume consistente pe segmentul de microcreditare, doar două proiecte au fost depuse, dar şi acestea au fost respinse. "Pentru acest an am primit 9,34 de miliarde de lei vechi pentru persoanele care doresc să creeze noi locuri de muncă, însă pînă acum am primit doar două solicitări", a declarat Cristina Brînzoi.
Specialiştii în muncă apreciază că respingerea solicitărilor de creditare aparţine şi solicitanţilor care, în cele mai multe cazuri, refuză să apeleze la serviciile firmelor de consultanţă. La aceasta se adaugă dezinformarea întreprinzătorilor cu privire la regulile pe care trebuie să le aplice după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Totuşi, lungul drum al birocraţiei este dublat şi de hibele sistemului, mai ales că în situaţia ipotetică a unui constănţean care poate trece testul bancar pentru angajarea unui număr de 100 de persoane, AJOFM se vede în situaţia de a respinge dosarul din lipsă de fonduri! "Nu s-a întîmplat niciodată aşa ceva, însă credem că singura instituţie care poate interveni este ANOFM, mai ales că are abilităţi în suplimentarea creditelor", a încheiat Cristina Brînzoi.