“Micii sanitari” continuă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Faza locală

“Micii sanitari” continuă!

Sănătate 16 Mai 2011 / 00:00 990 accesări

Sâmbătă, la Casa de Cultură din Mangalia s-a desfăşurat faza locală a concursului “Micii Sanitari”, ajuns deja la cea de-a opta ediţie. Sub îndrumarea Crucii Roşii, filiala Constanţa, acţiunea a fost organizată de reprezentanţi ai grădiniţei “Santa Maria Delle Grazie”. Concurenţa a fost mare, participând copiii de la nouă grădiniţe. Competiţia n-a fost deloc una uşoară, spun organizatorii, micii sanitari fiind supuşi mai multor seturi de întrebări legate de regulile elementare de igienă, dar şi de primul ajutor care trebuie acordat în caz de unele incidente (o fractură, înţepături ale insectelor). Participanţii au demonstrat o foarte bună pregătire, aşa că, în finală, s-a ajuns şi la o probă de baraj. Este vorba despre grădiniţa cu program prelungit “Pescăruş” şi grădiniţa cu program prelungit “Neptun nr. 5”. Preşedintele juriului, directorul Crucii Roşii Constanţa, Carmen Lungu, a fost cea care a anunţat câştigătorii. Astfel, locul 1 a fost ocupat de copiii Grădiniţei nr. 7, cu 417 puncte; locul 2 de copiii Grădiniţei cu orar normal nr. 4, cu 416 puncte, iar locul 3 de copiii Grădiniţei Pescăruş, cu 415 puncte. Toţi participanţii au primit daruri din partea organizatorilor, ei demonstrând o bună pregătire. “Micii Sanitari” nu se opreşte aici, concursul continuând azi, la Dulceşti, unde vor participa copiii grădiniţelor din 23 August, Costineşti, Moşneni şi Dulceşti.

Taguri articol


12