Micile fragmente de plastic din oceane, pericol pentru moluște

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Micile fragmente de plastic din oceane, pericol pentru moluște

Ştiință 02 Februarie 2016 / 18:20 1411 accesări

Poluarea cu mici fragmente de material plastic, în constantă creștere în oceane, ar putea amenința serios populațiile de stridii și alte moluște, se arată într-un studiu realizat de cercetători francezi, citat de Agepres. Micile sfere cu diametrul sub cinci milimetri provin atât din fragmentarea bucăților de plastic deversate în oceane ca efect al curenților, cât și direct din deșeurile industriale, produse mai ales în sectoarele vestimentar și cosmetic, unde sunt utilizate pe scară largă.

În cadrul cercetărilor s-a demonstrat că stridiile introduse într-un bazin în care fuseseră deversate cantități destul de mari de particule de polistiren le înghițeau pe cele de aceeași mărime ca cea a fitoplanctonului cu care se hrănesc în mod obișnuit. După două luni de expunere la această poluare, moluștele au produs ovule mai puține și mai mici. Și spermatozoizii erau mai puțin mobili, a declarat Arnaud Huvet, biolog la Institutul francez de Cercetări pentru Exploatarea Mării, co-autor al studiului. Astfel, fecunditatea s-a redus cu peste 41% față de stridiile aflate într-un bazin în care conținutul de biluțe de material plastic era mai scăzut, adaugă cercetătorul. În cadrul studiului s-a recurs la cele mai ridicate niveluri de mici biluțe de plastic ce se pot găsi în natură, în zone foarte poluate din China, precizează Huvet. ”Din fericire, suntem încă departe de aceste concentrații în cea mai mare parte din golfurile de pe planetă”, afirmă el. ”Se constată însă că acest tip de poluare crește în fiecare an, din cauza utilizării tot mai intense a materialelor plastice, așa încât a venit vremea ca societatea, companiile și alți actori să ia cunoștință de acest fenomen și să încerce să inverseze tendința”, subliniază biologul, expert în moluște marine.Potrivit lui, ceea ce s-a observat acum în cadrul studiului s-ar putea produce într-o zi în natură, în contextul în care există cifre alarmante în privința previziunilor asupra poluării cu deșeuri de plastic în jurul anului 2050.Se apreciază că în oceane se adună în prezent între patru și 12 milioane de tone pe an.

Potrivit unui raport difuzat săptămâna trecută la Forumul Economic de la Davos, dacă nu se schimbă nimic, cantitatea de plastic din oceane o va depăși pe cea de pește, spre mijlocul secolului. Se știe deja că peștii și păsările marine înghit micile biluțe de plastic, acest lucru având efecte asupra digestiei și capacității lor de creștere, amintește omul de știință, citat de AFP.

Taguri articol


12