Celebrul rocker Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, va deveni străbunic anul viitor, nepoata sa Assisi fiind însărcinată cu primul său copil. Fiica cea mare a lui Jade, una dintre fetele rockerului, este însărcinată şi va naşte anul viitor. O sursă a declarat pentru publicaţia „Daily Mirror” că Jagger, în vârstă de 70 de ani, este foarte încântat şi se aşteaptă chiar să devină străbunic înainte de a se retrage de pe scenă. Devenit, odată cu trecerea anilor, mai puţin petrecăreţ, Mick Jagger, fostul amant al actriţei Marianne Faithfull sau al fotomodelului Carla Bruni, tatăl a şapte copii cu patru femei diferite (cântăreaţa Marsha Hunt, manechinele Bianca Perez Morena, Jerry Hall şi Luciana Morad) şi bunicul a patru nepoţi, pare să se fi cuminţit pe plan sentimental. Acum formează un cuplu de peste zece ani cu stilista L'Wren Scott, mai tânără cu 25 de ani decât el.