Revenirea actorului american este tot mai spectuloasă pe zi ce trece. De această dată, se va alătura lui Sam Rockwell şi Gwyneth Paltrow în continuarea lungmetrajului SF ”Iron Man - Omul de oţel”, ale cărui filmări vor începe în această primăvară şi care va fi lansat pe marile ecrane în mai 2010. Producătorii acestui film păstrează cu stricteţe confidenţialitatea asupra scenariului, dar surse din industria cinematografică au dezvăluit cîteva amănunte despre personajele interpretate de staruri. Astfel, Mickey Rourke va juca rolul puternicului şi tatuatului Ivan, care va deveni Whiplash, un personaj care foloseşte un bici electronic mortal. Sam Rockwell îl va interpreta pe Justin Hammer, un om de afaceri miliardar, rival al industriaşului Anthony Stark, alias Iron Man, rol reluat de Robert Downey Jr.. Gwyneth Paltrow se va întoarce în rolul asistentei lui Anthony Stark, iar Don Cheadle îl va înlocui pe Terrence Howard în rolul celui mai bun prieten al eroului principal. Un alt rol, cel al Natashei, o altă asistentă a lui Stark, a rămas deocamdată neocupat. Jon Favreau va asigura regia acestui proiect, produs de Marvel Studios/Paramount, pe baza unui scenariu scris de Justin Theroux. Prima parte a trilogiei ”Iron Man - Omul de oţel”, lansată în aprilie 2008, a obţinut încasări de 582 de milioane de dolari pe plan mondial.
Mickey Rourke traversează o perioadă prolifică a carierei sale, după aprecierile pozitive de care se bucură datorită prestaţiei sale în filmul ”The Wrestler”. Acesta va mai putea fi văzut în curînd pe ecrane în filmul ”The Informers”.