Un cetățean bulgar s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să scoată din România un microbuz marca Ford Transit căutat în toată Europa. Oamenii legii spun că suspectul a intrat miercuri dimineață, în jurul orei 8.30, în punctul de trecere a frontierei Ostrov, la volanul unei platforme Iveco, cu numere de Marea Britanie, ce transporta un Ford Tranzit înmatriculat în Italia. Acesta a fost oprit pentru verificări, iar anchetatorii au descoperit, în scurt timp, că Fordul respectiv figurează în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile italiene pentru confiscare. Polițiștii de frontieră au transportat microbuzul, estimat la suma de 10.000 de lei, la sediul Gărzii de Coastă , în vreme ce bulgarul care conducea platforma a fost audiat. El este cercetat în stare de libertate.