Polițiștii Gărzii de Coastă au găsit ieri la Negru Vodă un microbuz marca Mercedes Benz, declarat furat de autoritățile din Italia. Oamenii legii au intervenit exact la timp pentru a-i opri pe doi bărbați care voiau să scoată mașina din țară și s-o înmatriculeze în Bulgaria. Șoferul aflat la volanul microbuzului, originar din Olt, le-a spus polițiștilor de frontieră că a cumpărat autovehiculul, dintr-un târg auto din Piteşti, pentru care a plătit unei persoane necunoscute suma de 3.800 de euro, fără a cunoaşte faptul că acesta este declarat furat. Bărbatul a mai spus că a apelat la o cunoștință care să îl ajute să înmatriculeze autoutilitara în Bulgaria. Polițiștii constănțeni au confiscat mașina, iar șoferul s-a ales cu dosar penal pentru furt.