Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va repartiza, astăzi, microbuze şcolare primelor șase administrații locale din județul Constanța care au cerut astfel de mijloace de transport. În parcarea Consiliului Județean Constanța (CJC), edilii din comunele Independența, Ion Corvin, Ostrov, Pantelimon, Saligny și Horia vor primi de la reprezentanții CJC și ai Prefecturii cheile autovehiculelor. Aceste microbuze au fost achiziționate de către Ministerul Dezvoltării și fac parte din prima tranșă de 600 autovehicule pe care Guvernul le oferă autorităților locale pentru transportul copiilor. În total, în județul Constanța vor primi microbuze 40 de administrații publice locale. Vehiculele au o capacitate de 16+1 locuri și costă, fiecare, 26.933 euro cu TVA. Livrarea microbuzelor a fost făcută cu un set de rezervă de cinci anvelope de iarnă, iar garanţia acestora este de cinci ani, în limita a 150.000 de kilometri. Microbuzele vor fi dotate cu cronotahograf digital cu limitare electronică de viteză la 90 km/oră.