ALIANȚĂ În urmă cu câteva zile, Elena Udrea şi Aurelian Pavelescu și-au dat mâna și au semnat un protocol de constituire a alianţei politice PMP - PNŢCD, pentru susţinerea candidaturii șefei pemepiste la Preşedinţie şi în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016. ”Niciodată PNŢCD nu a fost în tabăra celor care au atacat statul de drept, spre deosebire de cei de la PNL, spre exemplu”, a declarat Udrea. După ce i-a periat pe țărăniști, spunându-le că au făcut mișcarea potrivită, care le va permite să revină în prim-planul vieții politice, Udrea a susținut că PMP va aduce dinamism în campanie, iar PNȚCD - brandul istoric. La rândul său, Aurelian Pavelescu a afirmat, după semnarea documentelor, că această alianţă nu este întâmplătoare, deoarece marile obiective ale PNŢCD din anii '90 ”au fost preluate şi puse în practică de Traian Băsescu”.
O GLUMĂ DE ALIANȚĂ Dacă Udrea şi Pavelescu se arată încântați de realizarea lor, adversarii de pe dreapta politică ai celor două partide iau în derâdere această colaborare. Printre ei se numără președintele PDL, Vasile Blaga, care a spus că nu există termeni de comparație între ACL și alianţa politică PMP - PNŢCD. ”ACL nu este făcută împotriva nimănui și nici nu am cerut să ne dea binecuvântarea nimeni. PNL și PDL au făcut această mare familie de dreapta, și nu cei care vorbesc de unificarea dreptei, dar s-au chinuit s-o spargă, iar acum încearcă să facă alternative. Vorbim de PMP, care s-a aliat cu PNȚCD. S-au întâlnit tusea și cu junghiul”, a spus Blaga.