Microsoft se pregăteşte de reorganizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Microsoft se pregăteşte de reorganizare

Monden 05 Iunie 2013 / 00:00 258 accesări

Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, pregăteşte reorganizarea grupului pentru reducerea numărului de divizii şi concentrarea pe dispozitive, precum telefoane mobile şi tablete şi servicii, au declarat surse apropiate situaţiei. Schimbările vor da mai multe responsabilităţi unor directori precum Satya Nadella, şefa diviziei de servere, Don Mattrick, conducătorul Xbox, Qi Lu, şeful diviziei online şi Tony Bates, preşedintele Skype. Directorul dezvoltării corporatiste şi de strategie, Andy Lees, va pleca probabil din companie în lunile următoare. Steve Ballmer încearcă să câştige cotă de piaţă pe segmentul telefoanelor mobile şi tabletelor, anunţând, anul trecut, o schimbare de strategie pentru concentrarea pe dispozitive IT şi servicii pe Internet.

Planurile referitoare la reorganizarea conducerii nu sunt finalizate şi ar putea suferi modificări, au precizat sursele. Una dintre ideile luate în considerare este reducerea numărului diviziilor de la opt la patru. Grupul ar urma să aibă o divizie pentru companii condusă de Nadella, una de hardware coordonată de Mattrick, una pentru aplicaţii şi servicii supravegheată de Lu şi una pentru sisteme de operare condusă de Terry Myerson, şeful Windows phone şi Julie Larson-Green, şefa Windows engineering. Tony Bates va avea la rândul său un rol important în grup.

PROFIT ÎN RESTRUCTURARE Producătorul de jocuri online Zynga Inc. a trecut deja la restructurare, renunţând la 18% din angajaţi, mai precis la 520 de oameni. Compania încearcă astfel să se adapteze la tendinţa consumatorilor de a se juca pe telefoanele mobile, înlocuind astfel calculatoarele. Această restructurare va ajuta compania să facă economii de circa 70 - 80 de milioane de dolari. Totuşi, anunţul a generat o scădere de 12 procente a valorii acţiunilor Zynga. Investitorii se tem că disponbilizarea a scăzut eficienţa companiei şi nu se lasă impresionaţi de economia făcută. Se estimează că la sfârşitul anului, Zynga va avea un profit de circa 944 milioane de dolari, în scădere faţă de 1,28 miliarde de dolari, anul trecut.

Taguri articol


12