Microsoft va lansa în vară sistemul de operare Windows 10, cu un nou browser

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Microsoft va lansa în vară sistemul de operare Windows 10, cu un nou browser

Tehnologie 18 Martie 2015 / 16:21 1124 accesări

Microsoft lansează în vara acestui an sistemul de operare Windows 10, împreună cu un nou browser, potrivit publicaţiei The Guardian, care notează că zvonurile potrivit cărora brandul Internet Explorer va fi eliminat complet ar fi exagerate. Grupul american a anunţat că noul sistem de operare va fi la dispoziţia clienţilor din această vară, în 190 de ţări şi în 111 limbi. Microsoft anunţase deja că Windows 10 va fi o actualizare gratuită a sistemelor de operare Windows 7 şi Windows 8.1, dacă utilizatorii de PC-uri şi tablete vor descărca noul soft în primul an de la lansare. Actualizarea va fi de asemenea gratuită pentru telefoanele cu soft Windows Phone 8.1, precum şi pentru sistemul de jocuri Xbox One. Decizia de a lansare a Windows 10 în vară a fost oarecum surprinzătoare, având în vedere tradiţia companiei de a lansa noile versiuni ale sistemului de operare toamna. (...) Browserul de Internet care va însoţi Windows 10, cunoscut deocamdată sub numele de Spartan, a fost construit de la zero şi nu se va numi Internet Explorer, dar The Guardian consideră că informaţiile privind renunţarea totală la vechiul brand sunt exagerate. Noul browser nu va fi compatibil cu toate aplicaţiile şi serviciile construite pentru Internet Explorer, astfel că vechiul browser va fi disponibil în continuare pentru Windows 10, ca şi pentru Windows 8,7 şi Vista. În aceste condiţii, este improbabil ca firmele care utilizează Internet Explorer să treacă prea curând la noul browser.



Ştiri recomandate

12