Micuţa Maria, tratată ca un „urs dansator”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Copii traficaţi pentru ajutoarele de stat

Micuţa Maria, tratată ca un „urs dansator”

Monden 22 Octombrie 2013 / 00:00 416 accesări

Fetiţa de patru ani descoperită într-o tabără de rromi din Farsala, în centrul Greciei, era tratată ca un „urs dansator” de familia cu care trăia şi care a făcut-o să cerşească, exploatând imaginea ei inocentă. Maria, pe care presa elenă a supranumit-o „Îngerul blond”, se află în centrul unei investigaţii Interpol, în timp ce, dintre cele 8.000 de apeluri primite în legătură cu fata, Poliţia a reţinut opt posibile piste, inclusiv din SUA, Suedia, Franţa, Canada şi Polonia.

ORIGINI... INDECISE Familia de rromi la care a fost găsită Maria susţine că ea nu a fost exploatată, deşi două înregistrări video o arată pe fetiţă dansând. În prima înregistrare, realizată în urmă cu doi ani, fetiţa ţine în gură o suzetă în timp ce este pusă să facă piruete pentru cameră, fiind împinsă şi coordonată de Eleftheria Dimopoulou, arestată împreună cu soţul ei, Hristos Salis. Când fetiţa vrea să renunţe, femeia o împinge înapoi. Un băieţel încearcă să i se alăture, dar femeia îl alungă. În cea de-a doua înregistrare, fetiţa apare cu Maria Dimitriou, de 21 de ani, nepoata liderului taberei de rromi din Farsala. Fiica Eleftheriei Dimopoulou, Panagiota, de 18 ani, care a oferit înregistrarea unei televiziuni locale, a declarat că „Mariei îi place să danseze. A fost împinsă în înregistrare pentru că se apropiase prea mult de cameră. În niciun caz nu am folosit-o pentru bani, este o minciună. Am luat-o pentru că mama ei nu mai putea avea grijă de ea”. Femeia acuzată că a răpit-o pe Maria insistă că nu i-a făcut niciun rău. A recunoscut că nu este copilul ei, dar susţine că a prezentat-o ca atare pentru a putea avea un mediu familial adecvat. Însă declaraţiile familiei de rromi sunt contradictorii. Dacă, iniţial, mama Mariei era de origine română, acum este bulgară. Sora lui Hristos Salis, Dimitra, a declarat că Maria a fost abandonată de o femeie bulgară, atunci când fetiţa avea două luni.

REŢEA DE TRAFIC DE COPII Directorul asociaţiei „Zâmbet de Copil“, căreia i-a fost încredinţată fetiţa, Costas Yannopoulos, a declarat: „Trăia în condiţii proaste şi era foarte murdară, dar acum este în siguranţă”. Fetiţa a fost externată din spital, în urma testelor efectuate la dinţi, pentru a i se stabili vârsta. Dovezile de până acum sugerează că ar fi fost traficată. Costas Yannopoulos tinde să creadă că micuţa are origini scandinave. Imaginile difuzate de Poliţie arată că părul blond al fetiţei ar fi fost vopsit în castaniu atunci când era mai mică, ceea ce sugerează că familia ar fi vrut să ascundă diferenţele. Dar o altă fiică a cuplului, Emmannuella, de 16 ani, a declarat că părul Mariei s-a deschis în blond în mod natural.

Poliţia elenă are informaţii că rromii fac trafic de copii între România, Bulgaria, Grecia şi Marea Britanie. Poliţia susţine că familia de rromi a primit peste 7.000 de euro lunar ca ajutoare pentru cei 14 copii pe care pretinde că îi are. Eleftheria Dimopoulou are două cărţi de identitate şi două nume. „Dintre copiii care au fost găsiţi până acum, doar uitându-ne la ei putem spune că sunt foarte puţine asemănări sau chiar deloc cu părinţii”, a explicat şeful Poliţiei locale. Cuplul a înregistrat un număr diferit de copii în registre familiale regionale diferite. Femeia ar fi născut şase copii într-o perioadă de... zece luni.

PREJUDECĂŢI ŞI ADEVĂR Autorităţile elene urmează să publice fotografiile celor doi adulţi de etnie rromă, sperând că, prin mediatizarea cazului, informaţia va ajunge la cineva care poate oferi mai multe date despre suspecţi. Totodată, Amnesty International susţine că prejudecăţile şi discriminarea împotriva rromilor sunt foarte răspândite în Grecia şi în alte părţi din Europa, iar cazul Mariei ar putea reînvia vechile prejudecăţi potrivit cărora rromii fură copii pentru a-i obliga să muncească.



12