Scandalul scurgerii de informaţii care a pătat imaginea diplomaţiei americane readuce în prim plan un subiect sensibil pentru România: adopţiile internaţionale. Într-o notă diplomatică semnată în aprilie 2006 de fostul ambasador american în România, Nicholas Taubman, se arată că raportul Grupului de lucru pentru adopţii internaţionale din cadrul Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) sugerează că unii dintre copiii a căror adopţie a fost refuzată s-ar putea afla în situaţii în care bunăstarea lor nu e protejată adecvat. „Credem că trebuie să exercităm în continuare presiuni asupra ORA pentru a deschide „concluziile” Grupului unei analize internaţionale transparente şi obiective”, se arată într-un comentariu inclus într-o notă diplomatică transmisă de Ambasada SUA la Bucureşti. Cu alte cuvinte, nu ne convine situaţia, nu acceptăm, încercăm să schimbăm, indiferent dacă avem dreptate sau nu. De altfel, organizaţiile americane din domeniul adopţiilor au desfăşurat nenumărate activităţi de lobby pentru a forţa România să reia adopţiile internaţionale. În perioada moratoriului asupra adopţiilor internaţionale (măsură luată la cererea autorităţilor europene) autorităţile române au primit 1.399 de înregistrări, care implicau 1.100 familii şi 1.092 de copii, iar analiza cazurilor a fost făcută în baza legislaţiei în vigoare, de un grup de lucru special constituit în acest scop. Raportul grupului a scos la iveală faptul că majoritatea minorilor vizaţi de respectivele adopţii beneficiau deja de o formă de protecţie (reintegraţi în familia biologică sau în familia extinsă, adoptaţi intern sau aflaţi în centre de plasament dar declaraţi neadoptabili pentru că părinţii biologici nu au fost de acord cu adopţia), motiv pentru care cererile de adopţii au fost respinse. Teodora Bertzi declara atunci că toate cele 1.100 de familii străine au primit răspuns cu situaţia actuală a minorului şi au fost informate cu privire la motivele pentru care solicitarea nu le-a fost aprobată.

NU I-AU MAI VRUT. În urma acuzaţiilor aduse de forurile internaţionale privind corupţia şi abuzurile din sistemul de protecţie a copilului, autorităţile române au instituit, în 2001, un moratoriu asupra adopţiilor internaţionale şi, ulterior, au decis suspendarea acestora. În perioada moratoriului, au fost aprobate de Guvern 1.115 adopţii, dintre care 112 nu s-au finalizat, din cauza faptului că familiile respective „au depus cereri pentru copii văzuţi în poze” şi s-au răzgândit în momentul în care s-au întâlnit cu ei, a spus Theodora Bertzi. Dar, trauma produsă de aceşti cetăţeni onorabili unor copii nu a însemnat nimic pentru fostul ambasador american Nicholas Taubman. În ianuarie 2005, o nouă lege a adus reglementările necesare pentru reluarea adopţiilor internaţionale. Noua lege acceptă însă ca adoptatori din străinătate doar rude de gradul doi ale copiilor, fiind introduse restricţii referitoare la factorii care se pot implica în acest proces. În alte state, există restricţii şi cu privire la vârsta copiilor adoptabili sau a familiilor care vor să adopte. Noile reglementări au stârnit un val de critici din partea a circa o mie de familii care depuseseră solicitări de adopţie. Totodată, Camera Reprezentanţilor a SUA a cerut reluarea adopţiilor internaţionale din România pentru orice familie care doreşte acest lucru. Mai exact, ceea ce ne cer atât de insistent americanii este să ignorăm faptul că autorităţile române nu mai ştiu nimic despre peste jumătate din copii adoptaţi internaţional pentru că atât familiile cât şi autorităţile statului respectiv „au uitat” să trimită informaţii periodic (una din condiţiile adopţiei).