Mielul de Paşti, la preţ de producător

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanţa

Mielul de Paşti, la preţ de producător

Social 18 Aprilie 2011 / 00:00 1187 accesări

De la an la an, cererea pentru carnea de miel scade din cauza puterii reduse de cumpărare a românilor. Cu toate acestea, oferta crescătorilor autohtoni pentru Sărbătorile Pascale va fi de circa trei milioane de miei şi iezi în acest an, iar preţul va fi cu circa 20% mai mare decât anul trecut. “Avem, la ora actuală, o ofertă serioasă şi absolut normală de carne de miel pe piaţa românească. Nu există o criză de ofertă, chiar dacă cererea depinde foarte mult de situaţia economică şi de puterea de cumpărare a românilor. Nu îl pot obliga pe producătorul agricol să se sacrifice pentru că nu merge bine economia în anumite sectoare. Nu cred că producătorul este vinovat de ceea ce înseamnă costul vieţii în România, deoarece şi el suportă nişte costuri mari de producţie”, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Dacă anul trecut, la producător, carnea de miel în carcasă avea un preţ de 15,1 lei pe kilogram, anul acesta acesta este cu 30 de procente mai ridicat, din cauza costului mare al furajelor. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, costul de producţie a ajuns, în 2011, la 210 lei/cap, la o greutate de 21 kg viu, ceea ce a condus la un preţ de producător de 20 lei/kg carne carcasă. La preţ de producător vor cumpăra mielul de Paşti constănţenii, ca urmare a programului iniţiat de Primăria Municipiului Constanţa şi Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) - “Preţuri corecte la carnea de miel”. Mai exact, în perioada 12 – 24 aprilie 2011, constănţenii care vor veni în pieţele Griviţa, Tomis III şi Pescăruş trebuie să ştie că preţul maximal practicat de producătorii de carne de miel, înscrişi în program în perioada menţionată, este de 19,9 lei.



12