Miercuri încep Campionatele Naționale de box pentru tineret

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miercuri încep Campionatele Naționale de box pentru tineret

Sport 13 Octombrie 2015 / 19:01 1576 accesări

Săptămâna aceasta, la Călărași, sunt programate Campionatele Naționale de box pentru tineret, competiție la care vor participa pugiliști cu vârsta de 17 și 18 ani. Cluburile din județul Constanța au înscris pe listele de concurs șapte sportivi, dintre care patru sunt de la CS Farul Constanța (antrenori Mihai Constantin și Marcelică Tudoriu): Ștefan Marcu (56 kg), Ervin Cadîr (60 kg), Samir Molaomer (64 kg) și Răzvan Azoiței (69 kg). CS Năvodari (antrenor Ferodin Ablalim) va participa cu Cezar Andrieș (64 kg) și Robert Neicu (69 kg), iar de la Callatis Mangalia (antrenor Nicu Chioveanu) boxează la Călărași doar Ionuţ Vulpe (49 kg). Competiția, care a fost devansată cu două săptămâni din motive de ocupare a sălii, debutează miercuri și se va încheia duminică.

CS NĂVODARI A CUCERIT DOUĂ MEDALII LA CUPA ROMÂNIEI PENTRU JUNIORI

Săptămâna trecută, la Onești, a avut loc Cupa României la box pentru juniori (sportivi cu vârsta de 15 și 16 ani), competiție programată inițial în luna august. Cluburile din județul Constanța au fost reprezentate doar de CS Năvodari, care a participat cu doi sportivi, antrenați de Ferodin Ablalim, iar ambii s-au calificat în finalele categoriilor respective. Cornel Costea (categoria 57 kg) a cucerit medalia de aur, iar Ștefan Boitan (54 kg) a rămas cu medalia de argint, după ce a pierdut greu în finală, la puncte.



12