Miercuri se decide forma finală a legii educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miercuri se decide forma finală a legii educaţiei

Social 26 Octombrie 2010 / 00:00 539 accesări

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a anunţat că Guvernul a analizat 362 amendamente la legea educaţiei, decizia finală urmând să fie luată mâine. Potrivit Ioanei Muntean, amendamentele care urmăresc concepţia de modernizare a educaţiei asumată de Guvern vor fi luate în considerare. \"Guvernul se va reuni într-o nouă şedinţă miercuri, când se va adopta forma finală a Legii educaţiei naţionale. Până atunci, amendamentele vor fi analizate în continuare de Ministerul Educaţiei, după principiile discutate în Guvern, care au la bază Pactul naţional pentru educaţie\", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, arătând că şedinţa va avea loc după votul în Parlament asupra moţiunii de cenzură. Proiectul, în forma finală, va fi transmis joi Parlamentului, a mai spus Muntean. Guvernul a analizat cele 361 amendamente depuse de senatori şi deputaţi până la data de 24 octombrie, ora 13.00, dintre acestea 271 fiind depuse la Camera Deputaţilor şi 91 la Senat. Din totalul de 362 amendamente, 170 aparţin parlamentarilor PSD-PC, 96 liberalilor, 53 democrat-liberalilor, 32 au fost iniţiate de UDMR şi 11 de independenţi.



12