Migranți clandestini la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Migranți clandestini la Constanța!

Eveniment 28 Noiembrie 2017 / 09:15 3067 accesări

Peste 60 de migranți clandestini au fost descoperiți la bordul unei nave care va trage în Portul Constanța! Potrivit Agerpres, o navă turistică sub pavilion turcesc ce transportă peste 60 de migranți clandestini a fost interceptată luni noaptea de Garda de Coastă, la o distanță de aproximativ 17 mile maritime travers de Constanța, și escortată până în Portul Constanța unde este așteptată să ajungă marți dimineață. Se pare că prezența navei a fost semnalată de către echipajul cargoului Bellis, de 4619 tone, sub pavilion Cook Islands, ancorat în rada exterioară. După primirea notificării transmisă de la bordul cargoului Bellis, Centrul Maritim de Coordonare a Operațiunilor de Salvare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) și Garda de Coastă pentru inițierea operațiunii de identificare și salvare a persoanelor de la bordul navei.

Conform informațiilor afișate de serviciul global de urmărire a navelor maritime AIS (Automatic Identification Service), nava a staționat mai multe ore în punctul de coordonate 44.04392 Nord / 29.08499 Est, fiind în siguranță la adăpostul cargoului Bellis, în condițiile de vreme rea, ce se manifesta pe mare și împiedica autoritățile să intre în contact direct cu echipajul.

Marți dimineață, în jurul orei 3.00, nava turcească cu migranți a fost remorcată de nava de salvare Albatros, a ARSVOM, și escortată de două nave ale Gărzii de Coastă pentru debarcarea, identificarea și trierea migranților de la bord.

Potrivit unei informări a Gărzii de Coastă, după evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, se vor derula procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză.

Poliţiştii de frontieră vor desfășura cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Citește și:

Emigranții ilegali au fost debarcați în Portul Constanța



12