Migranți prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din țară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Migranți prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din țară

Eveniment 29 Ianuarie 2017 / 16:40 420 accesări

Cinci migranţi irakieni, printre care un copil de trei ani, au încercat să treacă ilegal graniţa pentru a intra în Spaţiul Schengen. Aceștia au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce se deplasau pe jos, pe câmp, către Ungaria. "Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ zece de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări. Astfel, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România cu vârste cuprinse între 3 şi 42 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. În urma verificărilor s-a stabilit că s-au deplasat cu autoturisme taxi până în oraşul Nădlac, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, în cadrul unui comunicat de presă.

Migranţii au fost opriţi şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Migranţii erau solicitanţi de azil cu acte emise de la Bucureşti. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz.



12