România, ca stat membru UE și NATO, se află, de multe ori, în prima linie a provocărilor de pe scena internațională, fiind parte a deciziilor politice și militare ce pun în mișcare lumea, zi de zi. Conflictul din Siria, criza imigranților, amenințările teroriste, transformările și ...
Peste 200 de migranţi ilegali africani, deţinuţi într-o închisoare în sudul Israelului, vor fi eliberaţi duminică, în urma unei hotărâri a Curţii Supreme, au anunţat serviciile de imigrare israeliene, citate de AFP. Autorităţile israeliene au transferat în februarie la ...
Primul centru federal din Germania pentru solicitanţii de azil respinşi va fi operaţional până la finalul acestui an, a anunţat joi un oficial al Ministerului de Interne german, Stephan Mayer, citat de cotidianul Suddeutsche Zeitung, transmite DPA. Proiectul va fi unul de „maximă prioritate”, a ...
O poziţie interesantă a fost adoptată de ministrul de interne german Horst Seehofer în problema migranţilor. Acesta a acuzat Uniunea Europeană că a adoptat o atitudine "de superioritate" în discuţiile cu ţările membre din estul Europei în problema repartizării migranţilor ...
Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Janos Lazar, a postat marţi seară pe Facebook un clip video în care capitala Austriei, Viena, este descrisă drept un oraş devenit murdar şi periculos din cauza migranţilor, transmite agenţia EFE. Între timp, clipul video, postat în contextul ...
Nu doar statele membre ale Uniunii Europene au probleme cu refugiaţii. Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a evacuat 1.334 de refugiaţi din Libia către terţe ţări şi speră ca numărul total al celor evacuaţi să ajungă la 8.000 în acest an, potrivit unui anunţ făcut miercuri de ...
La data de 07.03.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, au efectuat un număr 12 percheziții ...
Cum era şi firesc, una dintre problematicile cărora trebuie să la facă faţă politicienii italieni este migraţia. Legală sau ilegală, problema migraţiei domină campania electorală în vederea alegerilor legislative din 4 martie din Italia, unde din 60,5 milioane de locuitori circa 5 milioane - 8,3% - ...
O nouă tragedie a fost împiedicată în largul coastelor de vest ale Libiei. Garda de Coastă libiană a reuşit, în două operaţiuni distincte, salvarea a aproape 450 de migranţi, a anunţat marţi Marina libiană, relatează AFP. După ce au fost alertate, patrulele Gărzii de Coastă, sprijinite ...
Cel puţin zece persoane, printre care şi copii, au fost date dispărute, marți, 13 februarie, după ce o ambarcaţiune care încerca să ajungă clandestin din Turcia în Grecia a naufragiat, informează agenţia de presă Dogan, preluată de AFP. Naufragiul a avut loc în zori lângă Edirne ...
Autorităţile din Calais au anunţat că deschid duminică seara mai multe containere şi două hangare ca adăposturi pentru migranţi, întrucât urmează o noapte rece - potrivit Meteo-France, temperatura atmosferică va scădea spre zero grade. Spaţiile respective sunt disponibile din 1 decembrie 2017 ...
Un avion uşor având la bord 11 migranţi a pătruns în spaţiul aerian al Ungariei şi a aterizat în apropierea localităţii Kallosemjen din nord-est, a anunţat marţi poliţia locală citată de MTI. Poliţia a găsit avionul într-o zonă agricolă, după ce a fost alertată în ...
În urma unui naufragiu în Marea Mediterană a unei ambarcaţiuni improvizate, între 90 şi 100 de migranţi sunt daţi dispăruţi în largul coastelor Libiei, conform unui anunț făcut marţi seară de marina libiană, bazându-se pe mărturiile supravieţuitorilor. Din ambarcaţiunea ...
Faimosul Grup de la Visegrad, practic statele care au intat în primul val atât în NATO cât și în Uniunea Europeană, se dilată și se contractă în mod straniu. V4 înseamnă Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Li s-au adăugat, relativ de curând, România ...
Zeci de persoane au fost rănite în noaptea de marţi spre miercuri într-o altercaţie intervenită între afgani şi sirieni într-o tabără de refugiaţi de pe insula elenă Lesbos. Zece răniţi, printre care şi două femei însărcinate, au necesitat spitalizare, iar pentru aplanarea ...
Poliţiştii de imigrări din Constanța au depistat 5 cetățeni străini, din Israel, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei de ședere legală. Pe numele lor au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească țara în 15 zile și au fost sancționați ...