Migraţia politică, posibil interzisă prin Constituţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Cărticica” României, subiect intens de dezbateri

Migraţia politică, posibil interzisă prin Constituţie

Politică 25 Mai 2013 / 00:00 404 accesări

Discuţiile pe marginea proiectului de modificare a Constituţiei nu s-au finalizat şi nici nu se vor termina prea curând. “Schimbarea la faţă” a legii fundamentale nu se poate face peste noapte, ci trebuie “cântărită” foarte bine fiecare propunere. La urma urmei, trebuie făcut în aşa fel încât să n-o mai poată interpreta niciun preşedinte cum îi vine cheful sau... mahmureala, deoarece, în ultimii ani, această cărticică a fost sucită şi folosită de unul şi altul după cum îi venea bine. Zilele trecute, propunerile la proiectul de modificare a Constituţiei s-au referit la reducerea mandatului prezidenţial la patru ani şi anumite restricţii pentru şeful de stat care şi-a finalizat mandatul, împărţirea Consiliului Superior al Magistraturii în două consilii şi schimbarea mecanismului de sancţionare a judecătorilor şi procurorilor. Toate subiectele au fost intens dezbătute, iar discuţiile nu s-au finalizat nici pe departe.

PROPUNEREA Vineri, a venit rândul deputatului liberal Horia Cristian să aducă în discuţie un subiect intens dezbătut în ultimii ani: traseismul politic, acea plecare a unui politician de la un partid la altul, în funcţie de interesele personale. Ei bine, liberalul a depus, la Comisia de revizuire a Constituţiei, un amendament potrivit căruia calitatea de parlamentar a celui care a părăsit partidul pentru care a candidat încetează ca urmare a unui referendum sau prin votul majorităţii calificate a grupului parlamentar. Horia Cristian consideră că această reglementare va combate traseismul politic prin introducerea procedurii \"recall\", după modelul american. Deputatul a arătat că, astfel, se organizează referendumul local prin care se poate retrage mandatul parlamentarului \"traseist\", prin solicitarea a 25% din electorii din colegiu. De asemenea, potrivit lui Horia Cristian, alesul îşi poate pierde mandatul dacă majoritatea calificată a grupului parlamentar din care face parte votează pentru acest lucru, în cazul în care parlamentarul nu-şi respectă angajamentele luate faţă de electoratul său din colegiu sau nu respectă programul de guvernare sau politicile publice asumate ale partidului din care face parte. Totodată, deputatul a depus un alt amendament la Legea fundamentală care ar permite sancţionarea unui ministru sau a Guvernului în ansamblu pentru neaplicarea soluţiilor cuprinse în moţiunile simple care au fost adoptate de una dintre Camere.

CONTROL La rândul său, preşedintele Comisiei juridice a Senatului şi membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei României, Tudor Chiuariu, a arătat că România are nevoie de o Constituţie care să confere un control mai puternic al Parlamentului asupra Guvernului, cea mai mare parte a compatrioţilor fiind de părere că, atunci când există Putere şi Opoziţie şi o dezbatere, se iau decizii mai bune. “În urma acestei revizuiri constituţionale trebuie să avem mai multă putere pentru parlament, un control mai strict al guvernului, un preşedinte arbitru, care să fie neutru, imparţial şi să poată să-i reprezinte pe toţi românii şi nu doar un partid sau un grup de interese”, a explicat Chiuariu.

Taguri articol


12