Mihaela Burlacu, consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa, economist de formaţie, dar şi autoare de carte de o sensibilitate aparte, a fost validată ca membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Cele patru volume: „Te iubesc, e prea puţin”, „Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi”, „Decalogul tăcerilor albastre” şi „O vară de necuprins” i-au adus autoarei, din 2006 şi până în prezent, numeroase distincţii: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, Premiul special al revistei culturale „Fereastra”, obţinut la Festivalul Naţional „Agata Grigorescu Bacovia” şi Premiul Internaţional de Creaţie „Naji Naaman” din Liban. Mai mult, Mihaela Burlacu este membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Canada, dar şi a Clubului Artelor „Solteris” din Mangalia.
Scriitoarea a făcut câteva precizări despre cum se poate împăca munca, destul de solicitantă, a unui funcţionar public, cu pasiunea pentru literatură. „Scrisul este o pasiune mai veche şi dacă vrem să ne facem timp, ne găsim întotdeauna. Sunt de părere că trebuie să-ţi urmezi întotdeauna visele, pasiunile, să iubeşti fără măsură, să visezi fără măsură. Literatura feministă în România este prea puţin dezvoltată şi atunci am simţit nevoia să portretizez cât mai mult în romanele mele femeia de astăzi, să-i dau cumva curaj să-şi regăsească demnitatea”, a mărturisit apreciata scriitoare de la malul mării .