Mihaela Buzărnescu, de neoprit la Linz

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Mihaela Buzărnescu, de neoprit la Linz

Sport 13 Octombrie 2017 / 17:44 765 accesări
Mihaela Buzărnescu, de neoprit la Linz

Mihaela Buzărnescu, de neoprit la Linz

Tenismena română Mihaela Buzărnescu, locul 105 WTA, continuă seria victoriilor în turneul de la Linz (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 226.750 dolari. Vineri după amiază, în sferturile de finală, Buzărnescu a câștigat, cu scorul de 6-4, 5-7, 7-6 (7/4), întâlnirea cu elvețianca Belinda Bencic, locul 228 WTA, după două ore și 30 de minute de joc. Pentru calificarea în semifinalele turneului austriac, Buzărnescu și-a asigurat un cec în valoare de 11.500 de dolari și 110 puncte WTA. În penultimul act, programat sâmbătă, Buzărnescu o va întâlni pe învingătoarea din partida Tatjana Maria (Germania, locul 52 WTA) - Barbora Strycova (Cehia, locul 26 WTA).

Vineri seară, de la ora 21.00, în sferturile turneului de la Linz, Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, o va înfrunta pe Magdalena Rybarikova (Slovacia, locul 28 WTA), principala favorită.

La dublu, Mihaela Buzărnescu și Oksana Kalashnikova (Georgia) s-au calificat în penultimul act, după ce au trecut în sferturi, cu scorul de 7-5, 6-3, de perechea germană formată din Nicola Geuer și Anna Zaja, după o oră și 19 minute de joc. Buzărnescu și Kalashnikova și-au asigurat un cec în valoare de 3.435 de dolari și 110 puncte WTA.

Citește și:

Irina Begu, în semifinalele probei de dublu la Tianjin

Sorana Cîrstea, calificată în sferturile turneului WTA de la Linz

Mihaela Buzărnescu, din calificări până în sferturile turneului de la Linz



12