Sportiva româncă Mihaela Hogaș a obținut, miercuri, o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lillehammer, întrecerea de patinaj viteză, anunţă Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR).
Mihaela Hogaş a făcut parte din Echipa Internaţională 10 de patinaj viteză care a cucerit medalia de bronz în întrecerea pe echipe mixte la sprint, cu timpul 1 minut, 58 de secunde şi 87 de sutimi. Din echipă au mai facut parte italianca Chiara Cristelli, germanul Ole Jeske şi norvegianul Allan Dahl Johansson.
Mihaela Hogaș, în vârstă de 17 ani, este legitimată de patru ani la Clubul Corona Brașov, unde este antrenată de Bogdan Stănescu, potrivit COSR.
Alin Petrache, preşedintele COSR, a precizat: „Această medalie este un prim semn că politicile COSR legate de dezvoltarea sporturilor de iarnă sunt corecte. Medalia de bronz cucerită la patinaj viteză şi locurile 4 şi 6 de la sanie ne dau speranţe pentru viitor şi suntem convinşi că sportivii noştri ne vor furniza din ce în ce mai multe surprize plăcute. Chiar dacă au mai existat probleme în cadrul federaţiilor, cum au fost şi cele din cadrul forului de patinaj, COSR a susţinut sportivii prin intermediul cluburilor considerând că aceştia nu trebuie să sufere din cauza problemelor administrative”.
Medalia castigată de România, miercuri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lillehammer, reprezintă a doua clasare pe un podium al unei competiţii olimpice multisport de iarnă sub egida CIO, dupa o pauză de 48 de ani, când Ioan Panturu şi Nicolae Neagoe au câştigat medalia de bronz la JO de la Grenoble.
Miercuri, în Ziua 6 a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Lillehammer 2016, Eniko Marton şi Daniel Munteanu au ocupat locul 15 la biatlon, ştafeta mixtă pe echipe. Alexandru Ştefan Ştefănescu nu a terminat prima manşă şi a părăsit competiţia la schi alpin, slalom uriaş masculin.
Jocurile Olimpice de Tineret 2016 se desfăşoară în perioada 12-21 februarie.