Şeful Camerei constănţene de Comerţ, Mihai Daraban (46 de ani), este noul preşedinte (cu mandat de cinci ani) al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), funcţie rămasă vacantă după arestarea fostului preşedinte Mihail Vlasov. De altfel, Daraban a asigurat interimatul, în ultimele două luni. El a declarat vineri că unul dintre obiectivele sale la şefia CCIR este preluarea de la Registrul Comerţului a activităţii care are legătură cu înfiinţarea firmelor. „Dorim să preluăm interfaţa cu mediul de afaceri. Vrem partea de lucru cu publicul, nu grefa, care poate să rămână la Ministerul Justiţiei. La înfiinţarea firmelor, noi putem să oferim o gamă de servicii mult mai mare decât oferă acum ONRC, inclusiv consultanţă. Nu vom renunţa niciodată la preluarea unei părţi din ONRC sau la un fel de colaborare, printr-un parteneriat public-privat“, a spus Daraban. El a menţionat că e conştient că ONRC nu mai poate intra în totalitate în subordonarea CCIR, aşa cum a fost până în 2002, când a fost preluat de Ministerul Justiţiei, dar a subliniat că partea de lucru cu publicul ar funcţiona mai bine la CCIR, ba chiar ar aduce profit. Daraban a mai spus că doreşte să aducă un plus de credibilitate Camerei de Comerţ, în condiţiile în care arestarea lui Vlasov pentru luare de mită, şantaj şi trafic de influenţă a ştirbit serios imaginea instituţiei. Daraban îşi va păstra şi funcţia de preşedinte al CCINA Constanţa.