Ziua de ieri a fost una specială pentru jucătorii de la FC Farul, care s-au întîlnit cu fostul căpitan al grupării de pe litoral, Mihai Guriţă, transferat în această vară la Steaua. Atacantul în vîrstă de 34 de ani şi-a vizitat foştii coechipieri în vestiar, urîndu-le acestora să facă o figură frumoasă în sezonul viitor. Guriţă le-a făcut cinste cu cîte o bere jucătorilor constănţeni, la finalul antrenamentului de ieri dimineaţă. “Am vrut să-i văd pe băieţi, pentru a le ura baftă în sezonul viitor. Mereu o să fiu aproape de ei, iar în week-end-uri, cînd voi putea, le-am promis că o să vin să îi văd”, a spus Guriţă. Atacantul urmează să prezinte astăzi reunirea noii sale echipe, Steaua şi că i-ar plăcea să poarte tricoul cu numărul 34, care reprezintă vîrsta sa, ori pe cel cu numărul 11, care acum se află în posesia lui Gabriel Boştină. Dacă Guriţă i-a părăsit pe “rechini”, un alt jucător din “garda veche”, George Curcă, va continua cu gruparea de pe litoral. Goalkeeperul a anunţat că va rămîne la Constanţa pentru încă patru ani şi jumătate şi că va semna prelungirea contractului care îi expiră la sfîrşitul acestui an după întoarcerea din cantonamentul Austria. “De acum înainte, pentru mulţi ani, nu-mi văd cariera fotbalistică altfel decît la Farul. Vreau să mă şi stabilesc definitiv la Constanţa şi am nevoie de stabilitate şi de linişte. Voi lupta pentru postul de titular, pentru a putea astfel să fiu luat din nou în calcul la echipa naţională”. Altfel, antrenamentul de ieri a fost condus de secunzii Cristian Mustacă şi Ion Răuţă, deoarece Constantin Gache a lipsit, după ce a participat la banchetul fostei sale formaţii, Delta Tulcea.