Mihai Trăistariu este, din nou, preşedinte de juriu la un festival naţional de muzică. Astăzi şi mîine, la Piatra Neamţ, are loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Camena”. Organizatorul evenimentului, Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ, şi-a dorit ca solistul Mihai Trăistariu să fie preşedintele juriului. Artistul a acceptat invitaţia, mai ales că festivalul are loc în oraşul său natal.
Concursul se va desfăşura pe parcursul a două zile, în competiţie fiind înscrişi 80 de copii, pe patru categorii. Pe data de 21 iunie va avea loc Gala Festivalului, în cadrul căreia Mihai va susţine şi un recital de 30 de minute. Cu acest prilej, interpretul va oferi, pentru a cincea oară, „Premiul Mihai Trăistariu”. De această dată, pe lîngă diplomă, solistul a pregătit şi un trofeu simbolic pentru cel care va cîştiga premiul care îi poartă numele.
„Premiul Mihai Trăistariu” constă într-o sumă de ban şi, apariţia cîştigătorului alături de Mihai, într-o emisiune de televiziune cu audienţă naţională, la care se adaugă promisiunea de a cînta într-un concert cu solistul. Mihai şi-a propus să acorde acest premiu, de fiecare dată, celei mai bune voci din concurs.