Comisia parlamentară de Cod electoral a decis ieri să-şi însuşească proiectul Pro Democraţia privind introducerea votului uninominal şi să-l trimită mai departe Senatului, în data de 3 septembrie, ca primă Cameră sesizată. Preşedintele comisiei, liberalul Mihai Voicu, a precizat că este vorba despre ...
Reprezentanţii partidelor parlamentare, cu excepţia PRM, au ajuns la un nou acord politic privind introducerea votului uninominal, la întîlnirea care a avut loc marţi seara, la sediul Asociaţiei Pro Democraţia (APD). Deputatul conservator Sergiu Andon, membru al Comisiei pentru elaborarea noului Cod electoral ...
Votul pe liste suplimentare în alte localităţi decît cele de domiciliu va fi exercitat la euroalegeri numai pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, prin care alegătorul să precizeze că nu a mai votat în aceeaşi zi, iar cetăţenii surprinşi că votează de mai multe ori vor fi aspru sancţionaţi ...
Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, solicită conducerilor partidelor parlamentare invitate la Palatul Victoria pentru consultări referitoare la data organizării alegerilor europarlamentare, să ceară Guvernului respectarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European ...
Preşedintele PIN, deputatul Cozmin Guşă, a declarat ieri că Lavinia Şandru va deschide lista formaţiunii la alegerile pentru Parlamentul European (PE), susţinînd că ea „nu va rezista tentaţiei” de a se înscrie în competiţia internă a partidului pentru un loc pe liste. Potrivit liderului PIN ...
Comisia pentru elaborarea codului electoral va decide, astăzi, în ceea ce priveşte însuşirea proiectului iniţiat de Pro Democraţia şi susţinut de 114 deputaţi şi senatori aparţinînd PNL, PD şi PSD. Membrii comisiei trebuie să voteze principiile care vor sta la baza noului proiect de lege şi, dacă se ...
Cei doi secretari generali ai PNL şi PD, Dan Motreanu şi Vasile Blaga, au discutat, ieri dimineaţă, despre cele şase locuri de parlamentar vacante ale Alianţei DA, dar şi despre o datorie financiară a fostei Alianţei din campania electorală. Surse parlamentare spun că, pe lîngă acest subiect, Blaga ar fi ...
Secretarul general al Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Ionel Chiriţă, primar al oraşului constănţean Hîrşova, a declarat, vineri, la Craiova, în cadrul adunării generale a Ligii, că nu se pune problema schimbării lui Ludovic Orban din funcţia de preşedinte al Ligii, deşi acesta şi-a pierdut calitatea de ...
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat ieri că liberalii ar putea să-l acţioneze în judecată pe liderul PD Emil Boc, pentru că „dezinformează” atunci cînd afirmă că ar exista un protocol de colaborare secret între PNL şi PSD: „Ţinînd cont că domnul Emil Boc a făcut încă o ...
Guvernul restructurat a fost validat în Parlament în urmă cu o săptămînă, iar decretul privind revocarea din funcţie şi numirea unor noi membri ai Cabinetului remaniat a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu. Noul cabinet Tăriceanu cuprinde acum 18 membri, inclusiv prim-ministrul, ministrul de stat ...
După ce, miercuri seară, preşedintele Traian Băsescu a declarat că noul Guvern seamănă mai degrabă cu un consiliu de administraţie şi este nelegitim şi ultra-minoritar, aseară a fost prezent la ceremonia depunerii jurămîntului de către noii miniştri, la Palatul Cotroceni. Noul Cabinet Tăriceanu este ...
Lista miniştrilor noului Guvern a fost dată publicităţii oficial ieri, printr-un comunicat al Biroului de presă al Executivului, după ce premierul Tăriceanu a transmis Parlamentului o scrisoare prin care solicită aprobarea modificării structurii şi componenţei Cabinetului. În scrisoarea adresată ...
Consultările şefului statului cu partidele parlamentare pe tema referendumului privind votul uninominal încep astăzi la Cotroceni, cînd sînt programate PSD, PD şi UDMR, urmînd ca mîine să discute cu preşedintele Traian Băsescu delegaţiile PNL, PRM, PC şi cea a minorităţilor naţionale ...
Încheiat sîmbătă seara, congresul i-a ales în cele două zile de lucrări pe cei 30 de membri ai Biroului Politic, respectiv şapte vicepreşedinţi la centru, opt vicepreşedinţi pentru regiunile de dezvoltare, dublaţi de opt membri simpli, precum şi şapte membri pe domenii de activitate. Călin Popescu ...
Aşa cum ne aşteptam, lideri ai PLD au criticat Congresul extraordinar al PNL. Deputatul Cristian Boureanu, membru al Grupului de iniţiativă pentru PLD, consideră Congresul o competiţie nedemocratică, în care premierul Călin Popescu Tăriceanu joacă un “rol de candidat suprem, fără rival şi cu ...
Liderul PD, Emil Boc, a declarat, luni, că, dacă pînă la finalul sesiunii parlamentare de primăvară nu se va adopta votul uninominal, democraţii îi vor solicita premierului să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect de lege. În replică, preşedintele Comisiei privind Codul Electoral ...