Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să acorde în acest an din bugetul intern plăţi naţionale directe complementare (PNDC), astfel încât sprijinul pe suprafaţă alocat agricultorilor să ajungă la o valoare apropiată de cea din 2009, respectiv 117-118 euro pe hectar. \"Posibilitatea pe ...
România a obţinut destul grâu de panificaţie pentru a acoperi consumul intern, producţia de anul acesta crescând cu 10% faţă de 2009, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru. \"Nu avem deficit de grâu pentru panificaţie, chiar dacă peste 20% din producţie este sub ...
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe (AGROSTAR), Niculae Ştefan, susţine că ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, arată din nou că nu are nimic în comun cu agricultura. “Ministrul Agriculturii trăieşte pe altă planetă ...
Guvernul va aloca 103 milioane lei, până în 2012, unei scheme de ajutor de stat temporar care va subvenţiona diferenţa dintre dobânda creditelor luate de fermieri pentru producţie, în 2010, şi dobânda de referinţă anunţată lunar de CE, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru ...
Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, Hotărârea privind aplicarea în anul şcolar 2010-2011 a programului \"Fructele în şcoli\". Astfel, peste 1,7 milioane de elevi din clasele I-VIII vor beneficia zilnic de câte un măr şi vor participa la acţiuni educative despre alimentaţia sănătoasă. Ministrul ...
PSD Cluj cere demisia ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, din cauza tăierii subvenţiilor complementare, fapt care va aduce întreaga agricultură românească \"în colaps\". Şeful Departamentului de Agricultură al PSD Cluj, Ilarie Ivan, a declarat, ieri, că este de neexplicat lipsa înţelegerii de către ...
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat, ieri, că se autoevaluează pozitiv din punct de vedere al atingerii obiectivelor stabilite prin programul de guvernare şi a celor propuse de preşedintele Traian Băsescu. \"Eu cred că pe obiectivele stabilite prin programul de guvernare, dar şi din punct de ...
Informaţia conform căreia ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, ar căuta de lucru în străinatate, a fost infirmată ieri de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). \"Ministrul Dumitru nu a participat în luna iulie la nicio etapă a unui concurs pentru o funcţie în cadrul Comisiei sau a altei ...
Producţia de grâu din acest an, de circa 5,7 milioane de tone, este cu 10% mai mare decât anul trecut şi suficientă din punct de vedere cantitativ pentru a acoperi necesarul de consum alimentar, furajer, şi chiar şi pentru exporturi, i se pare ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru. \"Pentru consumul uman ...
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat, vineri, că nu ar reuşi să debirocratizeze instituţia pe care o conduce nici într-un mandat întreg, de patru ani. \"Cea mai mare neîmplinine a mea ca ministru este debirocratizarea instituţiei. Nu am reuşit să rezolv această problemă şi cred că nu aş ...
Finanţarea agriculturii este afectată de teama de birocraţie şi de dorinţa obţinerii unui profit rapid, afirmă directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa, Paraschiva Bobe. Potrivit acesteia, accesarea fondurilor europene, capitol la care judeţul nostru stă dezastruos ...
Agenţia Naţională pentru Ameliorare, Selecţie şi Reproducţie în Zootehnie “Prof. Dr. G.K. Constantinescu” (ANARZ) se va restructura şi îşi va reduce personalul, 522 de posturi din cadrul instituţiei urmând a fi tăiate. Decizia reorganizării, care în contextul actual nu poate însemna decât ...
Multe ferme şi activităţi agricole nu sunt înregistrate şi nu contribuie la buget, printre acestea fiind ferme mari care funcţionează ca persoană fizică, a afirmat ministrul de resort, Mihail Dumitru, după ce preşedintele Băsescu a apreciat că sunt necesare \"pârghii de impozitare\" în agricultură ...
Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) este de 4.862, în timp ce, de la 1 ianuarie 2011, pentru Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a fost decis un număr maxim de posturi de 246, potrivit unei decizii publicate ieri în Monitorul Oficial. În ...
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, ieri, că social-democraţii solicită “în regim de urgenţă” demisia ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, pe motiv că ar fi depăşit de situaţia privind efectele inundaţiilor asupra culturilor şi a sprijinului acordat fermierilor. PSD a făcut o ...
După scandalul iscat de vestea că autorităţile europene au cerut recuperarea fondurilor nerambursabile SAPARD fraudate de firme din industria cărnii din România, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au declarat că nota primită de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ...