Mihail Saakaşvili a depus jurămîntul pentru al doilea mandat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mihail Saakaşvili a depus jurămîntul pentru al doilea mandat

Externe 21 Ianuarie 2008 / 00:00 510 accesări

Preşedintele gruzin a depus jurămîntul, duminică, pentru un al doilea mandat de cinci ani la conducerea acestui stat strategic din Caucaz, în cursul unei ceremonii în faţa clădirii Parlamentului din Tbilisi. Şase şefi de stat, între care preşedintele polonez Lech Kaczynski şi omologul său ucrainean Viktor Iuşcenko, precum şi Traian Băsescu, au luat parte la ceremonie şi la parada militară din centrul capitalei Tbilisi înainte ca într-o altă parte a oraşului să înceapă o manifestaţie a opoziţiei. Învestitura este pecetluită, luni, printr-o binecuvîntare ce va fi rostită în catedrala ortodoxă Bagrati din apropierea oraşului Kusaisi, din vestul ţării.

Circa 50.000 de oameni, susţinători ai opoziţiei, care refuză să recunoască rezultatul oficial al alegerilor, au participat ieri, la o manifestaţie pe stadionul din Tbilisi pentru a cere anularea victoriei lui Mihail Saakaşvili. În pofida plîngerilor opoziţiei, rezultatele oficiale l-au indicat pe Mihail Saakaşvili cîştigător din primul tur al scrutinului anticipat cu 53% din sufragii şi au fost recunoscute de majoritatea ţărilor, inclusiv de Rusia, care a criticat totuşi desfăşurarea alegerilor. La rîndul lor, SUA şi-au exprimat sprijinul ferm pentru intrarea Gruziei în NATO, sîmbătă, în ajunul ceremoniei de învestire, prin intermediul responsabilului din Departamentul de Stat care se ocupă de afacerile europene şi euroasiatice, Matthew Bryza. Acesta a afirmat că a discutat cu Guvernul de la Tbilisi despre securitatea energetică a ţării, sprijinind ideea unei relaţii pozitive între Gruzia şi Rusia. Relaţiile acestei foste republici sovietice din Caucazul de Sud cu Rusia s-au deteriorat puternic după sosirea la putere, în 2004, a pro-occidentalului Mihail Saakaşvili. Într-un gest care arată clar orientarea şi intenţiile Gruziei, preşedintele Saakaşvili anunţa vineri că armata va renunţa la legendara puşcă de asalt Kalaşnikov, moştenită din epoca sovietică, în favoarea unei M4 de fabricaţie americană, o armă ultramodernă, ce respectă standardele NATO. Preşedintele ales doreşte însă o ameliorare a cooperării cu Rusia în cursul acestui al doilea mandat. La rîndul său, Rusia ar putea ridica sancţiunile impuse Gruziei în 2006, impuse în timpul unei crize diplomatice bilaterale, a declarat duminică şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Tbilisi. Serghei Lavrov a ţinut să precizeze că prezenţa sa la ceremonia de învestitire reprezintă “o etapă nesemnificativă în dezvoltarea relaţiilor bilaterale”. Cei doi politicieni au discutat după depunerea jurămîntului şi au promis să îmbunătăţească relaţiile dintre cele două ţări.



12