Mihail Saakașvili a rămas fără cetățenia Georgiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mihail Saakașvili a rămas fără cetățenia Georgiei

Externe 04 Decembrie 2015 / 16:52 455 accesări

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost lipsit, vineri, de cetățenia Georgiei, un decret în acest sens fiind semnat de actualul șef al statului georgian, Gheorghi Margvelașvili, informează agenția TASS. Decizia autorităților de la Tbilisi a fost luată după ce Saakașvili a primit cetățenia ucraineană, el fiind în prezent guvernator al regiunii Odesa din sudul Ucrainei, iar legislația Georgiei nu permite dubla cetățenie.

Venit la putere în 2003, în urma Revoluției Trandafirilor, Saakașvili, văzut ca un reformator pro-occidental, s-a aflat în fruntea fostei republici sovietice timp de un deceniu, mandatul său încheindu-se în noiembrie 2013. El a părăsit, la acea dată, Georgia și s-a stabilit în SUA, țară de care a fost foarte apropiat în timpul mandatului său. În cei zece ani în care s-a aflat în fruntea Georgiei, Saakașvili a fost criticat pentru stilul său autoritar, dar mai ales pentru războiul de cinci zile cu Rusia, din august 2008. El a fost apreciat însă pentru reușitele sale în lupta împotriva corupției. În septembrie 2014, Mihail Saakașvili a fost inculpat în Georgia pentru abuz de putere și folosirea excesivă a forței în reprimarea manifestațiilor din anul 2007, fiind emis și un mandat internațional de arestare pe numele său. Saakașvili a apreciat însă că acțiunile judiciare împotriva sa sunt motivate politic.

În luna mai a acestui an, el a primit cetățenia Ucrainei și a fost numit guvernator al regiunii Odesa, a cărei capitală cu același nume a devenit principalul port ucrainean, după ce Crimeea a fost anexată la teritoriul Federației Ruse, în martie 2014.La 30 octombrie, ministrul georgian al Justiției anunța că autoritățile de la Tbilisi au primit un document oficial ce atestă că Saakașvili a primit cetățenia Ucrainei.

Taguri articol


12