Mihail Vlasov - mită și presiuni pentru o lege

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un nou dosar pentru „craiul“ Camerei de Comerț

Mihail Vlasov - mită și presiuni pentru o lege

Economie 16 Iunie 2015 / 00:00 451 accesări

MIZĂ URIAȘĂ Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat că i-a dat mită unui parlamentar, pentru promovarea unui anumit proiect de act normativ. Este vorba despre un act normativ din februarie 2013, intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului“, prin care Vlasov spera ca CCIR să poată prelua iarăși controlul asupra Registrului Comerțului. „Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obţinute din activitatea Registrului Comerţului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR“, potrivit procurorilor.

O GREA TENTĂ POLITICĂ În dosar apar și două nume grele - al premierului Victor Ponta și al copreședintelui PNL Alina Gorghiu. Potrivit rechizitoriului DNA, într-o discuție telefonică din ianuarie 2013, Vlasov spune că Ponta ar fi dat undă verde pentru proiectul legislativ în cauză, care ar fi urmat să fie inițiat ori de parlamentarii PSD, ori de cei din restul partidelor de coaliție. Cât despre Gorghiu, ea este unul dintre iniţiatorii proiectului de lege promovat la presiunea lui Mihail Vlasov, potrivit DNA. Alte nume: senatorul Klarik Laslo-Attila și deputații Attila Marko, Mircea Grosaru, Florin Iordache și Aurel Vainer. „Se observă faptul că semnatarii proiectului sunt reprezentanţi ai unor grupuri politice diferite, inclusiv ai minorităţilor naţionale. Scopul era să se confere, în spaţiul public, o aparenţă de neutralitate privind originea iniţiativei“, spun anchetatorii, demonstrând, fără să vrea, că orice funcție politică de conducere din România vine la pachet și cu câteva dosare, bine păstrate și „eliberate“ la momentul potrivit.

Taguri articol


12