Mihail Vlasov, audiat la DNA într-un nou dosar de corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mihail Vlasov, audiat la DNA într-un nou dosar de corupţie

Eveniment 02 Martie 2015 / 13:36 222 accesări

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov a fost audiat la DNA, astăzi, într-un nou dosar în care procurorii fac cercetări pentru trafic de influenţă. Vlasov a fost citat să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în acest caz, după ce, săptămâna trecută, procurorii i-ar fi adus la cunoştinţă o nouă acuzaţie de trafic de influenţă, au declarat surse judiciare. La ieşirea din sediul DNA, nici Mihail Vlasov şi nici avocatul acestuia nu au dorit să comenteze acuzaţiile din noul dosar. Întrebat în legătură cu condamnarea recentă pe care a primit-o,  Vlasov a spus: "Mă aşteptam să fiu condamnat la moarte". Amintim că fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a fost condamnat, în 27 februarie, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă. Mihail Vlasov este judecat sub control judiciar din 30 august 2014, după ce, din 24 aprilie 2014 a fost arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. Anterior, din 19 martie 2014 până în 24 aprilie 2014, Vlasov a fost arestat preventiv. Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori şi a solicitat instanţei să fie judecat în procedură simplificată, astfel încât să-i fie redusă pedeapsa, însă Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 21 octombrie 2014, să-i respingă cererea. Fostul preşedinte al CCIR susţinea că în dosarul său nu s-a realizat niciodată un flagrant, iar în rechizitoriu procurorii au spus "numai minciuni", care se vor putea proba la un moment dat. Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut, în 13 martie 2014, un milion de euro. În 18 martie 2014, Vlasov a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, după ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că în schimbul acestor bani, Vlasov i-ar fi promis omului de afaceri că-şi va folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR învestiţi cu soluţionarea unui dosar în care denunţătorul avea calitatea de pârât-reclamant şi că îi va determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre arbitrală favorabilă acestuia. 



12