Ieri comisiile parlamentare au avizat şi bugetele celorlalte ministere care nu au intrat marţi la comisii. La fel ca şi marţi, multe dintre bugetele ministerelor au fost amendate de parlamentari. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, la Senat, că propunerea de buget pe 2010 avansată de Guvern nu întruneşte condiţiile pentru a fi votat de PSD, dar a precizat că, dacă amendamentele structurale ale partidului vor fi adoptate, PSD este deschis la dialog. Geoană a apreciat că bugetul propus de Guvern aduce veşti proaste atât pentru ţară, cât şi pentru români, întrucât nu conţine soluţii anticriză, nu conţine măsuri pentru salvarea locurilor de muncă şi propune disponibilizări. Liderul PSD a spus că propunerea de buget nu are resurse suficiente nici pentru agricultură, nici pentru sănătate, nici pentru educaţie, nici pentru infrastructură şi nu vine cu măsuri de descentralizare şi transparenţă bugetară. El a menţionat că parlamentarii PSD au pregătit peste 2.000 de amendamente la proiectul de buget care vor fi prezentate la discuţiile din comisiile de buget-finanţe şi în şedinţa de plen a celor două Camere. „Insistăm pentru o formulă de transparenţă şi descentralizare a deciziilor cu privire la banul public. Nu este normal, de exemplu, ca resurse extrem de importante să fie la pixul Ministerului Dezvoltării sau al altor ministere, în condiţiile în care aceste resurse trebuie să fie explicit dedicate primăriilor, comunităţilor locale”, a declarat Geoană. Preşedintele PSD consideră că avem un buget croit în continuare pe ministere şi pe persoanele care ocupă acele portofolii, nu pe politici publice, nu pe multianualitate, nu pe coerenţă. “Votul nostru va fi condiţionat de câteva modificări ale bugetului care să fie substanţiale, şi nu câteva cârpeli sau câteva mici negocieri pentru un parlamentar sau pentru altul. În acest moment, nu există condiţii reunite pentru a vota un astfel de buget”, a afirmat Geoană. El a mai menţionat şi că bugetul nu are prevăzute resurse pentru agricultură, pentru educaţie, pentru sănătate, iar investiţiile pentru infrastructură ar fi extrem de modeste, în timp ce nici nu se realizează alte obiective asumate public. Cât priveşte taxa propusă de Ministerul Sănătăţii pentru produsele fast-food, pe modelul taxei de viciu, Mircea Geoană a precizat că, în general, într-o perioadă de criză nu trebuie să crească fiscalitatea.