Mii de artificii confiscate de autorități

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de artificii confiscate de autorități

Eveniment 24 Februarie 2015 / 00:00 562 accesări

Polițiștii de frontieră și vameșii constănțeni au confiscat, la sfârșitul săptămânii trecute, în Portul Constanța Sud - Agigea, bunuri estimate la aproape 90.000 de lei. Autoritățile spun că au verificat un container sosit din China pe adresa unei societăți comerciale cu sediul în județul Ilfov. Au descoperit, în urma acțiunii, 4.400 de artificii de diverse feluri, care nu fuseseră declarate la intrarea în țară. Valoarea produselor se ridică, potrivit oficialilor Gărzii de Coastă, la suma totală de 88.000 de lei. Mărfurile au fost confiscate de oamenii legii pentru continuarea anchetei. Administratorul firmei importatoare, un bărbat de 56 de ani, din București, este cercetat acum pentru folosire de acte nereale față de autoritatea vamală.

Taguri articol


12