Mii de clienți Omniasig, audiați ca martori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de clienți Omniasig, audiați ca martori

Politică 10 Iunie 2014 / 17:08 187 accesări

Procurorii au dispus ca în aceste zile să înceapă audierile persoanelor care au semnat polițe de asigurare pentru locuințe cu Omniasig, în dosarul în care sunt cercetate mai multe persoane pentru că ar fi întocmit aceste contracte cu încălcarea legislației în vigoare. "Este vorba de audierea persoanelor care au beneficiat de poliție, în calitate de martori. Până acum s-au făcut audieri ale directorilor din cadrul societății de asigurări, a personalului care a întocmit aceste poliţe - angajați sau brokeri de asigurare, iar acum se audiază cei care au beneficiat de aceste polițe, adică omul de bună credință care și-a încheiat asigurarea, care nu este pus în vreun pericol cu privire la asigurarea lui. Dar, ca să putem face verificarea completă, trebuie și ei audiați. Sunt mii de persoane, volumul de muncă va fi mare, dar trebuie făcut corect", au spus aceleași surse. Până în prezent, aproape 300 de persoane au fost audiate în acest dosar. În cauză există suspiciuni de abuz în serviciu și fals intelectual, fiind începută urmărirea penală. "Discutăm de 11.671 de polițe până în acest moment. Polițele de asigurare au fost antedatate, cu data de 27 iulie 2013, când a intrat în vigoare legea 243 din 17 iulie 2013, acest aspect fiind practic obiectul verificărilor. Prejudiciul estimat ar fi de 400.000 euro, iar urmărirea penală este asupra a 292 de persoane, la care se adaugă și alte 47 de persoane cu diferite funcții", au precizat sursele citate. Pe 15 mai, procurorii Parchetului General au acuzat mai mulți angajați ai companiei Omniasig că au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuințelor cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Taguri articol


12