Mii de copii vor fi salvați pe bani rămaşi din programe europene, iar unele spitale vor fi dotate cu aparatură absolut necesară. Totodată, fondurile vor fi folosite și pentru implementarea unor programe de educație medicală. Se știe prea bine că părinții ai căror copii au grave probleme cardiace sunt nevoiți să plece în străinătate sau sunt puși pe liste de așteptare, în țară, de către puținele unități care pot realiza asemenea operații. Costurile pentru intervențiile cardiace sunt extrem de mari. Nici sistemul sanitar nu are banii necesari, dar nici părinții nu-și permit să cumpere totul pentru operații. O soluție găsită de Ministerul Fondurilor Europene vine să rezolve această gravă problemă. Ministrul Eugen Teodorovici afirmă că banii rămaşi din programele POSDRU şi POSCCE vor fi direcţionaţi spre programe în beneficiul a circa 3.000 de copii care suferă de boli cardiace, prin dotarea unor spitale cu angiografe, dar şi spre programe de educaţie alimentară. ”Am vorbit cu ministrul Nicolae Bănicioiu (ministrul Sănătăţii - n.r.) vizavi de principalele probleme care sunt în acest sector. Una e a acelor copii care suferă de boală de inimă. Aici am găsit o soluţie, să finanţăm prin partea de POSDRU, de resurse umane, un program prin care să aducem din afară medici din ţările cu o astfel de experienţă, pentru a pregăti în cele trei spitale, din Târgu Mureş, Iaşi şi ”Marie Curie”, medicii noştri şi chiar de a face aceste operaţii pentru, am înţeles, peste 3.000 de copii care suferă de această boală. Deci, să facem şi operaţii, pe de o parte, şi pe de altă parte să şi pregătim cadrele medicale din România, pentru a putea pe mai departe să desfăşoare chiar ele acest tip de operaţie la nivelul României, pentru a evita situaţii neplăcute, când efectiv copiii nu au niciun fel de ajutor din acest punct de vedere”, a declarat, vineri, ministrul Teodorovici. El a subliniat că vrea ca banii economisiţi pe POSDRU să fie transpuşi în ghiduri şi lansări de proiecte, în iulie-august cel târziu, iar până atunci se va stabili care sunt costurile presupuse de un astfel de proiect. ”Oricât vor fi ele de mari, vom găsi acele sume pentru a ajuta efectiv, pentru că nu putem să ne uităm cum 3.000 de copii nu-şi pot găsi leacul acestei boli, că nu există finanţare. Găsim acest instrument de finanţare europeană, prin care să ajutăm aceşti copii aflaţi la nevoie”, a spus Teodorovici. El a precizat că din POSDRU au rămas undeva la un miliard de euro, un miliard şi ceva, care se vor regăsi în proiecte importante pentru România, precum programe de educaţie alimentară, civică şi sportivă, pentru elevii din clasele I-IV.
Teodorovici a adăugat că, dacă în anii anteriori pe acest program operaţional s-au cheltuit mulţi bani în fel de fel de alte zone decât cele pentru care exista într-adevăr un interes, în prezent Ministerul Fondurilor Europene vrea să aloce banii europeni acolo unde românii chiar au nevoie de ei. ”Dau un exemplu: clasele I-IV. Vrem să avem un proiect-tip, obligatoriu, pentru toate şcolile din România, prin care să putem sprijini sau ajuta elevii, pe câteva idei. E o idee brută acum, dar se pune în practică la sfârşit de august, cel târziu. Şi anume, aspecte legate de alimentaţie sănătoasă, copilul acela în clasele I-IV trebuie să înveţe cum să se hrănească sănătos, cum asociază anumite produse alimentare (...). Partea de sport, partea de conduită civică. Se întâmplă ceva, un incendiu, ce face copilul acela? Trebuie să fie învăţat cum trece strada, cum să se comporte în astfel de situaţii atipice”, a spus Teodorovici. El a adăugat că educaţia şi sănătatea sunt domeniile pe care Guvernul le tratează cu importanţă maximă, pentru că nu putem să sperăm la o viaţă mai bună dacă nu tratăm educaţia şi sănătatea ca atare, cu bani europeni şi din alte zone.
DOTĂRI Un alt program discutat cu ministrul Sănătăţii se referă la dotarea unor spitale cu angiografe, de această dată din fonduri POSCCE, a mai spus Teodorovici. ”Sunt economii pe care încă noi le avem în actualul cadru financiar. La fel, din discuţia cu ministrul Bănicioiu a reieşit că mai sunt încă 24 de spitale care încă nu sunt dotate cu angiografe, echipamente extrem de importante pentru vieţi omeneşti. Şi am găsit 25 de milioane de euro ca buget pentru a lansa un astfel de proiect, pentru a cumpăra aceste echipamente şi a le da mai departe spitalelor care sunt în nevoie. Deci, spitalele vor primi aceste echipamente prin bani europeni, din programul de competitivitate”, a arătat ministrul.