A devenit tradţie ca odată cu apropierea sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, marcată anual pe 14 septembrie, mănăstirea Dervent să devină centrul spiritual al României, mii de pelerini îndreptîndu-şi paşii spre locurile păstorite cîndva de Apostolul Andrei. Mînaţi de dorinţa de a participa la hramul mănăstirii, dar şi pentru a obţine împăcarea sufletească prin rugăciuni şi postiri în acest loc încărcat de credinţă, cei mai mulţi pelerini vin pe tărîmul dobrogean pentru a se închina crucilor de leac. Începuturile acestor cruci de piatră se pierd în negura istoriei. Potrivit tradiţiei, acestea au crescut la căpătîiul unor sfinţi martiri din secolele III – IV, după Hristos. Harul facerii de minuni cu care sînt înzestrate crucile de piatră face ca anual milioane de credincioşi să treacă pragul mănăstirii. Tocmai de aceea, ziua hramului este numită de către creştinii dobrogeni „Sărbătoarea Derventului”. Se mai spune că văzînd mulţimile de minuni care s-au săvîrşit în aceste locuri, mai ales după ce „orbii vedeau, ologii mergeau, iar cei ce erau tulburaţi îşi găseau liniştea”, însuşi paşa de Silistra s-a creştinat. Cunoscută ca unul dintre cele mai importante lăcaşuri monahale din ţară, mănăstirea Dervent are la rîndul ei un trecut încărcat de istorie.

Tradiţia spune că sfîntul Apostol Andrei, în drumul său prin Dobrogea, a lovit cu toiagul în pămînt şi din acel loc a izvorît apa. De la ridicarea lăcaşului de cult, izvorul situat la aprox. 400 de metri de mănăstire este cunoscut pentru calităţile sale tămăduitoare. De altfel, stareţul mănăstirii Devent, părintele protosinghel Andrei Tudor a demarat în urmă cu cîţiva ani un proiect de punere în valoare a moştenirii spirituale din zonă, pelerinii avînd posibilitatea de a vizita un muzeu al creştinătăţii dobrogene în care sînt prezente vestigii arheologice ale începutului erei creştine. Cu ocazia hramului mănăstirii, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va oficia mîine, la Dervent, în prezenţa miilor de pelerini, slujba de priveghere în cadrul căreia îl va călugări pe tînărul Gelu Bandarica, vieţuitor al mănăstirii din anul 1999. Acesta a îmbrăţişat viaţa monahală din dorinţa de a fi mai aproape de Dumnezeu şi pentru a înţelege tainele creştine, pentru ca mai apoi să le poată transmite prin intermediul icoanelor pe care tînărul monah le realizează cu multă dăruire.