Mii de elevi la olimpiadele din weekend-ul trecut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de elevi la olimpiadele din weekend-ul trecut

Cultură 27 Ianuarie 2015 / 00:00 1032 accesări

            În weekend-ul trecut (24 - 25 ianuarie), 3.989 de elevi din județul Constanța au participat la cele cinci etape locale ale olimpiadelor școlare organizate de Inspectoratul Școlar Județean. Cei aproape 4.000 de elevi învață în învățământul primar, gimnazial și liceal, atât în mediul rural, cât și în cel urban. Cei mai mulți elevi au participat la etapa locală a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, respectiv 2.172 de tineri atât din ciclul gimnazial, cât și de nivel liceal. La faza locală a Olimpiadei de Biologie au participat 880 de elevi ai claselor VII - XII, din care s-au calificat 402 în faza județeană a concursului. La competiția de Limba engleză pentru elevii de liceu au fost prezenți 558 de tineri, la faza locală a Olimpiadei de Informatică - 229 de elevi de gimnaziu și liceu, iar la Educație civică - 150 de elevi de clasele a III-a și a IV-a. În organizarea și desfășurarea în condiții optime a competițiilor s-au implicat 620 de cadre didactice alături de directorii de unități școlare. Astfel, pentru buna desfășurare a Olimpiadei de Limba și Literatura Română s-au implicat 410 cadre didactice, pentru Engleză - 60 de profesori, pentru competiția de Educație civică - 80 de dascăli, pentru Olimpiada de Biologie - 50 și pentru cea de Informatică - 20 de cadre didactice.

Taguri articol


12