Mii de militari, detaşaţi pentru combaterea contrabandei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunere

Mii de militari, detaşaţi pentru combaterea contrabandei

Politică 15 Mai 2010 / 00:00 567 accesări

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a găsit soluţia pentru combaterea economiei subterane: 10.000 de cadre de la Ministerul Apărării să fie detaşate la Interne şi Finanţe, sub autoritatea miniştrilor Vasile Blaga şi Sebastian Vlădescu. Voiculescu respinge teoria preşedintelui Băsescu conform căreia trebuie ales între reducerea pensiilor şi salariilor sau creşterea taxelor şi impozitelor. Potrivit senatorului, actuala scrisoare de intenţie cu FMI, care conţine “măsurile ilegale şi ineficiente privind reducerea salariilor şi pensiilor”, ar trebui înlocuită cu un Plan urgent de diminuare a economiei subterane, cu responsabilităţi concrete şi termene precise: “Efectul unui astfel de plan s-ar simţi imediat pentru că, repet, sumele din economia subterană sunt deja în ţară, noi trebuie doar să le descoperim şi să le taxăm”. (A.M.)



12