Mii de oameni accidentați la muncă; 96 au murit. Vezi situația la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În primele 9 luni din 2016

Mii de oameni accidentați la muncă; 96 au murit. Vezi situația la Constanța!

Social 17 Ianuarie 2017 / 16:28 547 accesări

Numărul persoanelor care au suferit accidente de muncă a scăzut în primele nouă luni ale anului trecut cu 7,2% comparativ cu aceeași perioadă din 2015, la 3.317 persoane, în timp ce numărul lucrătorilor accidentați mortal s-a redus cu 54,1%, la 96 persoane, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, scrie Agerpres. Sectoarele economiei în care au avut loc cele mai multe accidente de muncă în perioada ianuarie-septembrie 2016 sunt comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (244 accidentați, reprezentând 7,4% din totalul accidentaților din economia națională), construcții de clădiri (194 accidentați, 5,8% din total), transporturi terestre și transporturi prin conducte (194 accidentați, 5,8% din total) și fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (164 accidentați, 4,9% din total). Cei mai mulți accidentați mortal s-au înregistrat în sectoarele: construcții de clădiri (10 accidentați mortal, reprezentând 10,4% din total), transporturi terestre și transporturi prin conducte (10 accidentați mortal, 10,4% din total), silvicultură și exploatare forestieră (9 accidentați mortal, 9,4% din total). Un număr mare de accidentați în muncă s-a înregistrat în primele 9 luni din 2016 în municipiul București (815 accidentați, reprezentând 24,6% din totalul accidentaților pe țară), Petroșani (120 accidentați, 3,6% din total) și județele Brașov (191 accidentați, 5,8% din total) și Constanța (142 accidentați, 4,3% din total). Un număr mai mare de accidentați mortal în muncă s-a înregistrat în București (9 accidentați mortal, reprezentând 9,4% din totalul persoanelor accidentate mortal pe țară) și județele Argeș (9 accidentați mortal, 9,4% din total) și Prahova (9 accidentați mortal, 9,4% din total). Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidențiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani dețin ponderea cea mai mare, de 32,7%, urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, care au ponderea de 21,4% din totalul persoanelor accidentate pe primele 9 luni ale anului 2016. De asemenea, persoanele din grupa de vârsta 40-50 de ani au procentul cel mai mare, de 42,7%, din totalul accidentaților mortal pe primele 9 luni ale anului 2016. Din analiza accidentelor de muncă pe primele 9 luni ale anului 2016, din punct de vedere al vechimii la locul de muncă al accidentaților, rezultă faptul că 67,1%, adică 2.226 de lucrători din totalul accidentaților sunt persoane cu vechime de până la 5 ani (din care 36%, adică 1.194 lucrători accidentați au vechime la locul de muncă între 1 și 3 ani), iar cei din grupa de vechime 5-10 ani reprezintă 17% din totalul accidentaților.



12